Societatea TRIOPLAST SRL Iaşi (CUI/CIF: 24548095) a intrat în insolvenţă pe 13 februarie 2018, la propria cerere, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.652/99/2018 a precizat că are datorii de 1.053.918,26 lei… în condiţiile în care bilanţul pe 2017 prezenta restanţe financiare de 3.615.826 lei.
Administratorul judiciar INSOLVENCY HOUSE SPRL (Ion CHIRILĂ) a afirmat în Raportul privind cauzele insolvenţei că „insolvenţa debitoarei se datorează în special unor cauze obiective în contextul general al evoluţiei pieţei – domenii în care debitoarea îşi circumscrie activitatea” şi nu există „elemente care să indice culpa vreunei persoane în producerea insolvenţei”.
Pentru 2.000 lei/lună, practicianul a lălăit insolvenţa până pe 1 octombrie 2019, zi în care s-a trect la faliment… iar INSOLVENCY HOUSE SPRL a devenit lichidator judiciar, remunerat tot cu 2.000 lei/lună.
Tabelul definitiv consolidat, publicat în decembrie 2019, prezintă o masă credală de 1.078.352,11 lei… faţă de 4.233.795,87 lei în tabelul preliminar, diferenţa enormă fiind cauzată de eliminarea creditorului Marian Nicolae RADU (patronul firmei, înscris cu suma de 3.235.973,79 lei) ca urmare a unei contestaţii depuse de Fisc.
Fără să pomenească nimic de activele circulante de 3.963.443 lei din bilanţul aferent efeciţiului financiar 2017 (din care stocuri de 3.059.464 lei!), INSOLVENCY HOUSE SPRL a reuşit să vândă „nişte rahaturi” din patrimoniul debitoarei cu 47.286 lei (+ TVA)… bani cu care se acoperă aproape total onorariul practicianului (46.000 lei), taxa de 2% către UNPIR (945,72 lei) şi cheltuielile cu procedura (584,62 lei).
Speculând faptul că niciunul dintre creditori nu deţine mai mult de 30% din masa credală (procent care i-ar da dreptul să formuleze cerere de atragere a răspunderii), lichidatorul judiciar a încropit un aşa-zis raport final, publicat în BPI pe 28 septembrie 2020, şi a propus – pentru termenul de judecată din 6 octombrie 2020 – închiderea procedurii şi radierea societăţii.
Altfel spus, aşa-zisul specialist în insolvenţe nu convoacă Adunarea Creditorilor, care ar trebui să voteze pro sau contra formulării unei acţiuni de atragere a răspunderii împotriva fostului administrator Marian Nicolae RADU, şi încearcă să îngroape o ţeapă de peste un milion lei… sperând că nu vor exista creditori care să sesizeze golănia şi să se opună închiderii procedurii la termenul de peste câteva zile. Am motive să cred că speranţa lichidatorului judiciar se va face praf! (sursa foto: facebook.com/trioplastiasi)
DOCUMENT ATAŞAT:
TRIOPLAST SRL – Tabel definitiv consolidat al creanţelor