Deţinută de turcul OZLEN ZEYNEDDIN, societatea GOLD LABEL COM SRL Căldăraru (CUI: 16105178) are ca obiect principal de activitate “Comerţ cu ridicata cu cafea, ceai, cacao şi condimente” şi aiurează pe site-ul propriu că “a fost înfiinţată în urmă cu mai bine de două decenii din dorinţa de a aduce în Romania materii prime de cea mai bună calitate destinate procesatorilor care activeaza în industria alimentară”.

Înfiinţată în februarie 2004, nu “în urmă cu mai bine de două decenii”, firma “otomanului” a reuşit performanţa de a raporta pierderi în ultimii 10 ani (2008-2017), chiar şi atunci când a înregistrat vânzări anuale de 4-5 milioane euro. Anul trecut a bătut toate recordurile, cu o pierdere de 1,58 milioane lei şi capitaluri proprii negative de -1,85 milioane lei.

Dacă trecem peste eventualele prejudicii aduse bugetului de stat, pierderile turcului nu ne-ar deranja foarte tare dacă nu ar fi dublate de nişte datorii imense, pe care OZLEN ZEYNEDDIN s-a decis să nu le mai plătească… apelând la Legea 85/2014.

Pe 21 iunie 2018, GOLD LABEL COM SRL a pierdut procesul intentat de creditorul ACCESS FINANCIAL SERVICES – IFN SA (CUI: 21471094) care a avut ca obiect “încuviinţare executare silită” (Dosar nr. 6797/1748/2018). Conform deciziei Judecătoriei Cornetu, debitoarea trebuia să plătească reclamantei suma de 224.614,66 lei (plus cheltuielile de executare), bani pe care iniţial se angajase să-i achite prin emiterea mai multor bilete la ordin… fără acoperire.

În aceeaşi zi (21 iunie 2018), reprezentantul GOLD LABEL COM SRL a rupt uşa Tribunalului Ilfov şi a depus o cerere de intrare în insolvenţă (sau poate chiar de faliment), demers care a dus la constituirea Dosarului nr.1621/93/2018 şi care urmăreşte suspendarea executărilor silite şi neplata restanţelor financiare.

Conform portalului instanţelor de judecată, încă nu a fost stabilit primul termen în acest dosar, dar trebuie subliniat faptul că Tribunalul Ilfov şi-a făcut un obicei (prost, desigur) de a publica direct sentinţa, fără a mai anunţa data primului termen de judecată. (sursa foto: olamgroup.com)




25 Iunie 2018

Spune-ți opinia