UBER NORD-EST SRL Iaşi (CUI/CIF: 40638882) a intrat direct în faliment, la solicitarea Fiscului, conform deciziei pronunţate de Tribunalul Iaşi pe data de 8 noiembrie 2023… cu menţiunea că AJFP Iaşi a depus cererea pe 9 mai 2023 – Dosar nr.2553/99/2023.
Conform tabelului definitiv al creanţelor, ţeapa totală trasă Fiscului se ridică la 8.428.725 lei, iar site-ul ANAF arată că mai mult de un sfert din această sumă este stopaj la sursă.
Înfiinţată în februarie 2019, societatea UBER NORD-EST SRL îl are ca unic asociat pe Florin Adrian HOPŞA (foto), Şeful (reprezentanţei) RAR Neamţ şi consilier judeţean (ajutor de nădejde al infractorului ARSENE) – detalii AICI.
HOPŞA nu a fost şi administrator al debitoarei, această funcţie fiind deţinută oficial de Marius Constantin IFRIM, un individ din Răducăneni (judeţul Iaşi) care mai figurează ca asociat şi administrator la două firme dubioase din Iaşi – JOHNNYY MDC SRL (CUI/CIF: 44587080) şi MAXXIMO ASSOCIATES SRL (CUI/CIF: 43512730).
UBER NORD-EST SRL nu s-a deranjat să depună la dosarul de faliment documentele prevăzute de lege, iar – din acest motiv! – MARKA’S IPURL (Simona CHIRILĂ) s-a gândit să spună că «nu a identificat persoane cărora să le fie imputabile cauzele care au dus la starea de insolvabilitate a debitoarei» şi «nu deţine probe în vederea susținerii unei acţiuni privind antrenarea răspunderii»!
Această afirmaţie arată că Simona CHIRILĂ ori nu cunoaşte prevederile la zi ale Legii 85/2014… ori le cunoaşte şi le ignoră!
Prin Decizia nr.14/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.902 din 13 septembrie 2022, s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.169 alin.(1) lit.d) teza a doua din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care pârâtul nu predă documentele contabile practicianului în insolvenţă, după prealabila notificare, se prezumă relativ întrunirea tuturor condiţiilor necesare atragerii răspunderii patrimoniale pentru fapta prevăzută de art.169 alin.(1) lit.d) din aceeaşi lege.
Pentru termenul de judecată din 6 martie 2024, primul după deschiderea procedurii, MARKA’S IPURL nu a publicat (în BPI) niciun raport sau vreun alt document, dar decizia instanţei arată că Simona CHIRILĂ se dă de ceasul morții să îngroape rapid această ţeapă din moment ce a fost acordat termen la 3 aprilie 2024 (în mai puţin de o lună!)… «pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii».
Rezultă foarte clar că lichidatorul judiciar nu s-a deşteptat între timp şi, în loc să iniţieze acţiunea de atragere a răspunderii personale, a propus închiderea procedurii.
Chiar dacă mai este ceva timp până când instanţa ar putea decide închiderea procedurii, Fiscul ar fi trebuit să depună cererea de atragere a răspunderii imediat după ce „marea specialistă în insolvenţe” Simona CHIRILĂ a afirmat – în Raportul privind cauzele insolvenţei – că „nu deţine probe în vederea susţinerii unei acţiuni privind antrenarea răspunderii”! Mai mult, AJFP avea şi obligaţia de a analiza oportunitatea formulării unei plângeri penale… cel puţin pentru stopajul la sursă înregistrat după 31 martie 2022. (sursa foto: facebook.com/hopsaflorin)