VOGUE TRADING COMPANY SRL Bucureşti (CUI/CIF: 1570123) – firmă de transport înfiinţată în 1991 şi controlată de Marin FILIP – a încheiat anul 2019 cu un profit de 75.659 lei, faţă de 226.139 lei în 2018, la o cifră de afaceri de 13.305.290 lei, în scădere cu 4,4 milioane lei, datorii de 7.910.101 lei (mai mici cu 2,2 milioane lei) şi active circulante de 6.516.129 lei, din care creanţe de 6.168.864 lei. Aceste rezultate au fost obţinute cu 54 de angajaţi (număr mediu), cu 24 mai puţini faţă de anul anterior. La 31 martie 2020, societatea bucureşteană înregistra obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 252.963 lei.

Pe 22 iunie 2020, VOGUE TRADING COMPANY SRL s-a cerut în insolvenţă, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.14148/3/2020 a precizat că înregistrează datorii certe, lichide şi exigibile în suma de 4.665.627 lei.

Cererea introductivă a debitoarei include şi o analiză proprie pentru piaţa de transport din ţara noastră, din care am selectat câteva câteva paragrafe/concluzii:

Piaţa de transport din România a fost şi este o piaţă extrem de dificilă şi restrictivă, grevată de incertitudine, instabilitate şi subfinanţare. Tarifele care pot fi percepute pentru serviciile de transport de mărfuri în România sunt cu mult sub tarifele din ţările europene învecinate şi cu aproape 40% mai mici decât media tarifelor de transport din Europa, în condiţiile în care costurile sunt la aproximativ acelaşi nivel, dat fiind preţul combustibilului, al pieselor de schimb, al camioanelor, etc. De asemenea costurile de exploatare şi de întreţinere în România sunt cu mult peste cele din restul Europei, dat fiind nivelul şi calitatea infrastructurii rutiere din România.

Nivelul mic al tarifelor de transport are două principale cauze, prima se datorează faptului ca piaţa de transport din România este o piaţa foarte fărâmiţată, în care 85% din companiile de transport deţin sub 5 camioane, aproximativ 12% deţin intre 5 şi 50 de camioane şi doar 3% deţin peste 50 de camioane, conform datelor oficiale de la Autoritatea Rutiera Romana din anul 2019.

Încă de la începutul anului 2018, mediul economic din România a devenit foarte dificil pentru companiile de transport romaneşti din cauza avalanşei de creşteri a taxelor, precum şi prin introducerea de noi taxe şi accize decise de conducerea statului. Aceste decizii au dus la creşteri abrupte într-un timp foarte scurt a preţului carburanţilor, a costurilor cu forţa de muncă, a taxelor şi accizelor specifice agrementărilor şi licenţierilor din activitatea de transport, care au dus la o creşterea bruscă şi semnificativă a costurilor de operare în condiţiile în care tarifele de lucru au rămas la acelaşi nivel pe toată perioada anului 2018.

Preţul carburantului a crescut cu 40% în trei luni, începând cu luna decembrie a anului 2017, din cauza introducerii accizei pe carburanţi, începând cu ianuarie 2018 s-a mărit salariul minim cu aprox. 30% şi s-au mărit taxele pe muncă cu aprox. 22-24%, care pe fondul crizei de forţa de muncă şi mai ales de şoferi a indus o creştere a costurilor salariale în transporturi de peste 55%; de asemenea taxele de licenţiere, taxa de drum şi taxele de operare au crescut cu peste 15%, RCA-uI s-a dublat, etc.

Toate acestea au dus la o creştere a costurilor noastre de operare cu peste 45%, creştere care nu a putut fi compensată prin mărirea rapidă a tarifelor de transport, acestea fiind angajate prin contracte la termen, modificarea lor având o inerţie semnificativă din motive procedurale şi prin inerţia specifică a pieţei dezechilibrate din România.

Analizând situaţia financiară a transportatorului, judecătorul sindic Alexandra Andreea MATEESCU a admis cererea VOGUE TRADING COMPANY SRL (pe 8 iulie 2020), a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar în funcţia de administrator judiciar provizoriu a numit practicianul propus de debitoare, JUST LEGAL SPRL Bucureşti (Liviu Alexandru PĂUNESCU).

Instanţa a stabilit data de 24 august 2020 drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 21 septembrie 2020. Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.14148/3/2020, al debitoarei VOGUE TRADING COMPANY SRL Bucureşti, este programat pe 9 decembrie 2020.

Demn de semnlat este faptul că Marin FILIP deţine şi VOGUETRANS EXPEDIŢII SRL Bucureşti (CUI/CIF: 33254595), firmă (tot de transport) care a solicitat protecţia Legii 85/2014 pe 23 martie 2020… dar instanţa a respins cerereaDosar nr.7602/3/2020.

VOGUETRANS EXPEDIŢII SRL a raportat pentru anul 2019 un număr de 47 angajaţi, pierderi de 1.136.297 lei, la o cifră de afaceri de 1.746.871 lei, datorii de 4.285.001 lei şi capitaluri proprii negative, de -4.212.442 lei. Această societate nu are active imobilizate şi, la 31 martie 2020, avea datorii la stat de 1.807.453 lei. (sursa foto: adevarul.ro)

SUPERVIZOR.ro On July - 24 - 2020

Leave a Reply