Ion ROTARU (65 de ani) a fost primar al municipiului Piatra Neamţ timp de două mandate (2000-2008), înaintea lui Pinalti. După 4 ani de pauză, cauzaţi de pierderea neaşteptată a alegerilor locale din 2008, Ion ROTARU a devenit primar al comunei natale ALEXANDRU cel BUN, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

În 2010, edilul – care s-a remarcat spunând că Elena UDREA are “sânge în păsărică” – a anunţat demararea lucrărilor la un proiect grandios, construirea unui parc acvatic, investiţie evaluată la 4 milioane euro, ce urma să se materializeze în urma unui parteneriat public-privat. Această combinaţie între Primăria Alexandu cel Bun şi diverşi oameni de afaceri s-a numit AQUA PARK BLUE EDEN SA Vadurele (CUI: 26803054), a fost înfiinţată în aprilie 2010, capitalul social iniţial de 100.000 lei fiind subscris de următorii:

  • SERV COM ALBUN SRL – 38%
  • VIDAM GAZ SRL – 25%
  • Gheorghe ASMARANDEI – 25%
  • MOLDOCOR SA – 10%
  • Alexandru OLARIU – 1%
  • Valeriu LAZAROV – 1%

Asociatul principal, SERV COM ALBUN SRL Viişoara (CUI: 24796600), este deţinută integral de Comuna ALEXANDRU CEL BUN (de primărie, cum ar veni) şi a intrat în acel parteneriat public privat cu un aport evaluat la 490.800 lei, constituit din:

  • aport în numerar – 138.000 lei;
  • aport în natură – 352.800 lei, valoarea unui teren de 14.345 mp.

Societatea primăriei nu a venit cu terenul chiar la înfiinţarea firmei, ci s-a efectuat o majorare de capital social în iunie 2010, moment la care SERV COM ALBUN SRL a ajuns la o deţinere de 62,63% din capitalul subscris (783.500 lei, la momentul respectiv), cea mai mare din istoria firmei.

3 acţionari dispar peste noapte

Invocându-se nevoia de finanţare pentru parcul acvatic, botezat tot AQUA PARK BLUE EDEN, s-au operat mai multe majorări de capital social la care primăria lui Ion ROTARU, prin SERV COM ALBUN SRL, nu a participat, aşa că procentul acesteia din capitalul social a scăzut continuu, ajungând la 20,87%, la 30 iunie 2014. La acea dată, capitalul social ajunsese la 2.351.200 lei, fiind deţinut de următorii 8 acţionari:

  • ECOTRANS SRL – 621.000 lei
  • MOLDOCOR SA – 524.200 lei
  • SERV COM ALBUN SRL – 490.800 lei
  • GABWATER SAB SRL – 277.000 lei
  • Gheorghe ASMARANDEI – 250.000 lei
  • NEDYMON COM SRL – 156.500 lei
  • VIDAM GAZ SRL – 25.000 lei
  • Alexandru OLARIU – 6.700 lei
    Demn de remarcat este faptul că ECOTRANS SRL (CUI: 15095475) a intrat în acţionariat la acea dată, 30 iunie 2014, anterior neavând nicio implicare.

Ca la un semn, în următoarele luni au dispărut 3 acţionari, iar modificarea a fost publicată în Monitorul Oficial într-o formă restrânsă, astfel încât să nu devină publice detaliile despre autorii şi valoarea tranzacţiilor: “Prin cererea, înregistrată sub nr.421, din data de 09.01.2015 s-a solicitat înregistrarea în registrul comerţului a depunerii următoarelor acte: Adresa nr. 121 din 09.01.2015; Extras din Registrul acţionarilor din 31.12.2014”.

Ce s-a întâmplat, de fapt: ECOTRANS SRL şi Gheorghe ASMARANDEI (unul din cei doi patroni-evazionişti de la ASIRI INTERNATIONAL SRL) au cedat acţiuni în valoare nominală de 871.000 lei unui anume Constantin CIUBOTARU (a împlinit 67 de ani luna trecută), iar acţiunile deţinute de SERV COM ALBUN SRL au fost preluate de MOLDOCOR SA Piatra Neamţ (CUI: 2046250), firmă controlată de Mihai BĂTRÂNU (61 de ani).

Acţiuni cumpărate cu 621.000 lei au fost date de pomană după 6 luni

Deşi oficial este deţinută şi administrată de Dumitriţa TOFAN (fostă UNGUREANU, 47 de ani), ECOTRANS SRL este considerată o “anexă” a societăţii ASIIRI INTERNAŢIONAL SRL (CUI: 9126542). La mai puţin de 6 luni de la dobândirea acţiunilor AQUA PARK BLUE EDEN SA, în urma unui aport în numerar de 621.000 lei, firma ECOTRANS SRL se decide să le dea de pomană. Oficial s-a numit cesiune cu titlu gratuit, a fost înregistrată pe 30 decembrie 2014 (o zi de marţi!), la Biroul Notarului Public HARBUZ DANIEL. Cel care a primit pomana este Constantin CIUBOTARU, sexagenar născut în comuna băcăuană Racova şi domiciliat într.un apartament de pe Bulevarul Republicii din Piatra Neamţ.

Pe 18 iunie 2015, ECOTRANS SRL intră în insolvenţă, la cererea BCR. După mai bine de un an, administratorul judiciar TĂNASĂ ŞI ASOCIAŢII SPRL – FILIALA NEAMŢ (Daniela Liliana TODIRAŞ) solicită instanţei “să dispună anularea contractului de cesiune de acţiuni“, afirmînd că “acest contract este un act fraudulos, fiind încheiat în dauna creditorilor care sunt puşi în situaţia de a nu-şi putea recupera creanţele”.

Părţile implicate în tranzacţia frauduloasă nu au contestat nimic, aşa că judecătorul sindic Cristinel DUMITREASA a admis cererea şi a decis: “Anulează contractul de cesiune de acţiuni autentificat sub nr. 484/30.12.2014 de Biroul Notarului Public Harbuz Daniel. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă”. Sentinţa din Dosarul nr.1450/103/2015/a5 a fost publicată în BPI pe 9 februarie 2017, aşa că a trecut şi termenul pentru apel.

O altă tranzacţie dubioasă…

Iniţiativa lăudabilă a administratorului judiciar şi decizia curajoasă a instanţei elimină o golănie şi… deschide drumul pentru eventuala depistare a alteia, dacă se va considera că şi acest caz a fost un act fraudulos. Vorbim despre cesiunea acţiunilor deţinute de SERV COM ALBUN SRL.

În primul rând, fiind vorba de o societate a unei primării, cred că se impune verificarea următoarelor aspecte:

Era necesară o aprobare a Consiliului Local Alexandru cel Bun, unicul asociat, pentru vânzarea acţiunilor la AQUA PARK BLUE EDEN SA? Dacă da, a existat o astfel de hotărâre?
La ce preţ au fost vândute acţiunile şi cum a fost stabilit acesta? Nu era nevoie de o evaluare a unui expert?
S-a organizat o licitaţie pentru vânzarea acţiunilor sau a fost o înţelegere “amiabilă” între Mihai BĂTRÂNU şi Ion ROTARU?

Lansez întrebările de mai sus pentru că nu am găsit în spaţiul public informaţii despre aceste aspecte ale dubioasei tranzacţii dintre SERV COM ALBUN SRL şi MOLDOCOR SA. Poate au fost în presa scrisă, că ROTARU e susţinător al tipăriturilor!

…şi o insolvenţă cu parfum de şmen!

Legat se SERV COM ALBUN SRL, ce să vezi?! Pe 15 decembrie 2016,  a intrat în insolvenţă, la cererea BRD-GSG, care a invocat o creanţă de 228.500 lei. Ţinând cont că vorbim de o debitoare cu active imobilizate, în principal terenuri, de peste 10 milioane lei (conform bilanţului pe 2015), cererea de insolvenţă pentru o datorie de 50.000 de euro pare un şmen – BRD putea să execute una din garanţii, nu trebuia să recurgă la Legea 85/2014. Dar fără o astfel de procedură, nu pot fi vândute toate terenurile din patrimoniul societăţii… şi se pare că cineva le vrea.

În afară de BRD, mai au de recuperat bani de la SERV COM ALBUN SRL doar doi creditori:

  • AJFP Neamţ – 483.991 lei
  • Primăria ALEXANDRU CEL BUN – 23.957 lei
    Ataşez tabelul creditorilor să vedeţi câte hectare de teren are BRD în garanţie!

Deşi deţine două treimi din masa credală, Fiscul nu a participat şi nici nu a transmis punct de vedere la Adunarea Creditorilor. Şi nici primăria lui ROTARU, absenţe care susţin prezumpţia de şmen!

Din păcate, administratorul judiciar INSOLVEUROPE SPRL (Petruţ MANOLACHE) nu va putea urma exemplul Lilianei TODIRAŞ, dacă tranzacţia dubioasă cu MOLDOCOR-ul lui Mihai BĂTRÂNU a fost înregistrată cu mai mult de doi ani înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă (nu ştiu dată exactă, nu apare în documentele analizate). Dar poate sesiza alte instituţii!

Parteneriatul public-privat s-a transformat în proprietate MOLDOCOR

Desigur, nici tranzacţia dintre Gheorghe ASMARANDEI (49 de ani) şi Constantin CIUBOTARU nu miroase a trandafiri, mai ales că probabil cesiunea s-a realizat tot cu titlu gratuit, ca şi în cazul ECOTRANS, deşi valoarea nominală a titlurilor este importantă – 250.000 lei. În acest caz, fiind vorba de persoane fizice, o cerere de anulare ar fi putea fi formulată în cazul în care se va deschide o acţiune de atragere a răspunderii personale în cazul lui ASMARANDEI. Dar dacă între timp se găseşte un cumpărător de bună credinţă – cum ar fi MOLDOCOR SA, de exemplu – sare din schemă şi această variantă!

La ora actuală, AQUA PARK BLUE EDEN SA are un capital social de 6.876.200 lei, iar structura acţionarilor (conform Registrului Comerţului) este următoarea:

  • MOLDOCOR SA – 74,40% (5.115.900 lei)
  • Constantin CIUBOTARU (67 de ani) – 12,67% (871.000 lei)
  • GABWATER SAB SRL – 9,93% (682.800 lei)
  • NEDYMON COM SRL – 2,54% (174.800 lei)
  • VIDAM GAZ SRL – 0,36% (25.000 lei)
  • Alexandru OLARIU (70 de ani) – 0,1% (6.700 lei)

De la înfiinţare, administrator unic şi director general este Constantin OPREA (57 de ani).

Deocamdată, la Registrul Comerţului nu a fost operată modificarea cauzată de cererea în anulare şi decizia instanţei, dar ar fi timpul ca administratorul judiciar Daniela Liliana TODIRAŞ să iniţieze acest demers (nu se efectuează din oficiu) şi, totodată, să consulte creditorii ECOTRANS SRL cu privire la soarta titlurilor.

Despre stadiul investiţiei, nu prea ştiu ce să vă spun. O gazetă nemţeană anunţa în ianuarie 2016 că mai sunt “Câteva luni până la deschiderea celui mai mare Aqua Parc din Moldova“, iar o publicaţie online spunea luna trecută că “Anul acesta, în judeţul Neamţ va fi inaugurat singurul Aqua Park din regiunea Moldovei“. Dacă nu se lasă cu reţineri/arestări prin zona respectivă, probabil că parcul acvatic va fi (parţial) funcţional la vară. (sursa foto: stiri-neamt.ro)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



7 Martie 2017

Spune-ți opinia