În decembrie 2022, am semnalat radierea frauduloasă a societăţii MON CHER CAFFE SRL Bucureşti (CUI/CIF: 16316663), urmare a declaraţiilor mincinoase ale asociaţilor (şi administratori) Simona Elena ŞUŞMAN (foto) şi Elisabeta DEACU, care au susţinut în documentaţia depusă la Registrul Comerţului că „societatea nu deţine active în afară de capitalul social. La data prezentei, societatea nu are datorii, de aceea nu se impune procedura stingerii pasivului sau regularizarii acestuia în acord cu eventualii creditori”. În realitate, firma avea cel puţin obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 487.222 lei (la 31 decembrie 2021, cu câteva zile înainte de radiere) – detalii AICI.
Pe 16 februarie 2023 am sesizat Fiscul şi ONRC, iar ulterior petiţia a ajuns (redirecţionată de Finanţe) şi la alte instituţii, printre care şi Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. A ajuns la acest minister pentru că am atras atenția că societăţii MON CHER CAFFE SRL i s-a aprobat acordarea unui ajutor de stat în cadrul Schemei 1 de sprijin pentru Turism şi HORECA.
După trei luni „şi un pic” de la petiţia iniţială (pe 22 mai 2023, mai exact), am primit un prim răspuns concret, de la MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI – Biroul Comunicare şi Protocol, iar acesta este următorul:
- MON CHER CAFFE SRL (CUI 16316663) a aplicat în cadrul Măsurii 2 – Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor. În urma verificărilor, cererea de finanţare a fost aprobată, încheindu-se, ulterior, contractul de finanţare cu numărul M2-9 din 24.12.2020 între Agenţia pentru IMM, Atragere Investiţii şi Promovarea Exportului (AIMMAIPE) Bucureşti şi beneficiar, ocazie cu care s-a acordat în data de 05.01.2021 un Grant în valoare de 109.045,5 lei, cofinanţare fiind de 16.356,825 lei.
- MON CHER CAFFE SRL a aplicat în cadrul schemei de ajutor de stat HoReCa, cererea de finanţare, de asemenea, a fost aprobată. A fost încheiat contractul de finanţare cu numărul 1631/26.11.2021 HoReCa, între AIMMAIPE Bucureşti şi beneficiar, ocazie cu care s-au acordat: în data de 22.12.2021 suma de 21.162 lei şi în data de 26.01.2022 suma de 23.989 lei.
- Conform informaţiilor furnizate de către ONRC prin Raportul furnizare informaţii rezultă faptul că, în data de 09.03.2022 societatea MON CHER CAFFE SRL a fost radiată, „motiv radiere: dizolvare şi lichidare”.
- Prin adresa numărul 180764/19.04.2023, DGAPF a solicitat către AIMM Bucureşti să demareze activitatea de monitorizare, prin efectuarea de verificări a beneficiarului MON CHER CAFFE SRL.
- Aşadar, ca urmare a activităţii de monitorizare realizată de către AIMM Bucureşti, s-a constatat faptul că MON CHER CAFFE SRL, beneficiar în cadrul schemei de ajutor de stat HoReCa, nu a respectat prevederile art.8.5 din Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de Covid -19, aprobată prin Ordinul 991/2021.
AIMM Bucureşti a emis Decizia de recuperare a ajutorului de stat numărul 1201/26.04.2023, prin care s-a stabilit în sarcina debitorului MON CHER CAFFE SRL recuperarea ajutorului de stat acordat, la care se adaugă dobânda calculată începând cu data acordării ajutorului de stat şi până la data emiterii deciziei de recuperare, urmând a fi recalculată cu diferenţa de valoare dobânda până la data recuperării efective.- Prin adresa numărul 1331/15.05.2023, AIMM Bucureşti informează DGAPF cu privire la activitatea de monitorizare a MON CHER CAFFE SRL, beneficiar în cadrul măsurii – Granturi capital de lucru acordate IMM-urilor. AIMM Bucureşti menţionează că, în urma verificărilor realizate, cu privire la menţinerea numărului de salariaţi – respectarea dispoziţiilor art.3.2 alin.3, litera e, din Procedura de implementare a măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM- urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr.130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, din 19.10.2020, aprobată prin Ordinul 3083/2020, a constatat că datele declarate de către beneficiar nu coincid, astfel că va proceda la întocmirea documentelor în vederea recuperării integrale a ajutorului de stat împreună cu dobânzile aferente.
Concluzia este că, în urma petiţiei SUPERVIZOR.ro, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a identificat două ajutoare de stat care trebuie recuperate de la „infractoarea” MON CHER CAFFE SRL.
Chiar dacă sesizarea SUPERVIZOR.ro (redirecţionată de Fisc) s-a plimbat între Servicii de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei (AICI) şi deocamdată nu am primit un răspuns, normal ar fi ca cercetările să se finalizeze cu un dosar penal pentru Simona Elena ŞUŞMAN şi/sau Elisabeta DEACU.
Şi până vine răspunsul… voi încerca să verific dacă nu mai sunt şi alte situaţii/firme precum MON CHER CAFFE SRL, că nu prea îmi vine să cred că această „inginerie infracţională” este invenţia celor două „crâşmărese”! (sursa foto: facebook.com/simona.susman.9)












