Justiţie, nu glumă! Administratorul judiciar nu are acces la Dosarul de insolvenţă ROMCONSTRUCT

ROMCONSTRUCT HOLDING GRUP SA Bucureşti (CUI: 13763365), cea mai importantă firmă din portofoliul defunctului Vasile TURCU (astăzi, 11 august 2017, ar fi împlinit 63 de ani) a intrat în insolvenţă pe 31 mai 2017, în condiţiile în care Dosarul nr.11916/3/2016 a fost constituit pe 30 martie 2016, dată la care a fost depusă prima cerere de aplicare a Legii 85/2014 de către un creditor.

Practicianul AA TOTAL INSOLVENCY SPRL (Ioan NISTOR MANDACHE) a fost numit administrator judiciar provizoriu, cu o remuneraţie iniţială de 3.000 lei/lună, iar data de 7 august 2017 a fost stabilită drept „termen de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe„, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se desfăşoare astăzi, 11 august 2017.

NISTOR MANDACHE nu a publicat tabelul preliminar al creanţelor, dar s-a trezit pe 9 august 2017 să depună o „cerere de prelungire a termenelor” (pe care a publicat-o în BPI), motivată de faptul că „nu poate întocmi tabelul preliminar întrucât se află în imposibilitatea verificării cererilor de deschidere a procedurilor, care se considera cereri de creanţe”.

Imposibilitatea” de care vorbeşte AA TOTAL INSOLVENCY SPRL are o cauză uluitoare: „administratorul judiciar a solicitat instanţei coborârea dosarului de fond în serviciul Arhivă şi nici până în prezent nu s-a dat curs acelei solicitări”, se precizează n cererea menţionată.

Altfel spus, persoana care administrează insolvenţa nu are acces la Dosarul de insolvenţă! În condiţiile în care Ioan NISTOR MANDACHE nu e chiar un pârlit de practician în insolvenţă, de care să-şi bată joc judecătorii, singura explicaţie plauzibilă este că se urmăreşte ceva cu Dosarul respectiv. Nu m-ar mira să dispară de tot! Apropo: sentinţa de deschidere a procedurii nu a fost publicată în BPI… şi au trecut aproape două luni şi jumătate.

Dincolo de această şicană evidentă a Tribunalului Bucureşti, merită subliniată şi nepăsarea (să nu zic altfel) manifestată de administratorul judiciar provizoriu, care a publicat acea cerere după ce a încălcat termenul stabilit de judecătorul sindic şi care nu s-a deranjat să anunţe anularea Adunării Creditorilor de astăzi.

Teoretic, cererea de prelungire a termenelor ar urma să fie aprobată (sau nu!) la termenul din 6 octombrie 2017. (sursa foto: sport.ro)

CITIŢI ŞI:
Masa credală de 32 milioane lei la prima insolvenţă din portofoliul defunctului VASILE TURCU; şi a treia firmă din Grupul ROMCONSTRUCT a solicitat protecţia Legii 85/2014