Una dintre cele mai răsunătoare ţepe din turism înregistrate în anul 2013 se numeşte KARA TRAVEL şi a fost “mai jegoasă” decât altele pentru că agenţia, nu numai că a luat banii clienţilor ştiind că nu le va putea onora sejururile, dar i-a trimis în străinătate, deşi acolo nu aveau serviciile achitate. Tot “jegoasă” a fost şi poziţia adoptată atunci de ANAT, care anunţa că “în acest moment există aproximativ 100 de turişti plecaţi pe destinaţii externe prin agenţia de turism KARA TRAVEL, cărora le-au fost achitate doar parţial serviciile, dar care au transportul retur asigurat. Aceştia vor fi nevoiţi să îşi achite local serviciile neplătite de KARA TRAVEL…”). Altfel spus, cei ţepuiţi ar fi trebuit să se bucure că le-a fost plătit drumul spre casă şi nu trebuie să cerşească banii de avion prin ţările unde au ajuns.

KARA TRAVEL SRL Bucureşti (CUI: 9886238) a intrat în insolvenţă. la propria cerere, pe 4 septembrie 2013 şi a trecut la faliment pe 21 mai 2014 – Dosarul nr.28898/3/2013. Tabelul definitiv consolidat rectificat al creanţelor a fost publicat în februarie 2015, iar din acest document reiese că ţeapa KARA TRAVEL se ridică oficial la 4.118.487,92 lei, iar numărul creditorilor/ţepuiţilor este de 247.

Nu s-a spus nimic de poliţa de asigurare, dar foarte probabil agenţia nu avea asigurare la momentul intrării în insolvenţă, ultima poliţă menţionată pe site-ul karatravel.ro – în august 2013! – fiind cea cu Seria I Nr. 27372, încheiată cu OMNIASIG, valabilă până la data de 31 iulie 2013.

Au dispărut active de două milioane euro. Şi ce dacă?!

În raportul privind cauzele insolvenţei, publicat de administratorul judiciar AA TOTAL INSOLVENCY SPRL (Ioan NISTOR MANDACHE), este ilustrată (într-un tabel) evoluţia principalilor indicatori financiari, dar de reţinut este faptul că firma KARA TRAVEL SRL figura la date de 30 iunie 2013 cu:

  • active imobilizate – 193.785 lei
  • active circulante – 8.736.620 lei
  • datorii – 1.388.793 lei

Până la data intrării în insolvenţă (4 septembrie 2013) au mai trecut două luni, timp în care datoriile au crescut până la 4,12 milioane lei (masa credală). Ce s-a întâmplat cu banii încasaţi de la turişti din moment ce serviciile nu au fost achitate? Ce s-a întâmplat cu activele circulante în valoare de aproape două milioane euro, care teoretic acopereau de două ori masa credală?

În unele din documentele depuse la dosar, Ioan NISTOR MANDACHE spune aşa:

În urma analizării extraselor bancare de către lichidatorul judiciar (AA TOTAL INSOLVENCY SPRL – n.r.), a fost formulată Acţiunea în anulare a transferurilor bancare, fiind format Dosarul cu numărul 45125/3/2014. În data de 17.06.2015, instanţa de judecată a respins cererea formulată ca neîntemeiată

Nu este foarte clar la ce transferuri bancare se referă lichidatorul, dar cel mai probabil au legătură cu activele circulante dispărute. Ciudat este faptul că dosarul respectiv a fost soluţionat în doar două termene de către Tribunalul Bucureşti, iar reclamantul AA TOTAL INSOLVENCY SPRL nu a atacat sentinţa cu apel… deşi avea această posibilitate.

S-a recuperat suma de 1.810 euro! Lichidatorul nu vede nicio neregulă

După mai multe tentative, au fost valorificare cu chiu cu vai un autoturism LEXUS IS250 (B-69-KJG) la preţul de 760 euro plus un autoturism VOLKSWAGEN (B-99-MHE) şi obiectele de birotică şi mobilier la preţul de 1.050 euro. Suma obţinută nu acoperă nici măcar cheltuielile cu procedura.

Spre sfârşitul anului trecut, Ioan NISTOR MANDACHE a ajuns la concluzia că şi-a îndeplinit misiunea, aşa că a emis raportul final şi a solicitat instanţei să aprobe închiderea procedurii. Deşi KARA TRAVEL este o ţeapă clară, deşi a contestat nişte transferuri bancare (depinde şi cum a formulat acţiunea, e adevărat!), lichidatorul judiciar nu a vrut să formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale personale. Aşa a considerat el… să nu uităm că a fost numit administrator judiciar la propunerea debitoarei!

Problema cea mai mare nu este că AA TOTAL INSOLVENCY SPRL nu a formulat această cerere, ci că nici la Comitetul Creditorilor şi nici la Adunarea Creditorilor nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru “exprimarea opiniei asupra formulării cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006″! Mai exact, în afară de Fisc şi de DGITL Sector 1, nu s-a deranjat niciun creditor să participe sau măcar să transmită un punct de vedere! În aceste condiţii, se poate spune fără prea mari reţineri că unii îşi merită soarta.

Ce mai fac artizanii ţepei KARA TRAVEL

Pe 1 martie 2017, Tribunalul Bucureşti a dispus închiderea procedurii, iar pe 22 martie 2017 a fost operată la Registrul Comerţului radierea firmei KARA TRAVEL SRL. Astfel s-a pus punct unei ţepe de aproape un milion de euro. Asociaţii agenţiei care a orchestrat această înşelătorie se numesc:

  • Valentin-Dorel NEGULESCU (foto, 44 de ani) – 40%
  • Aristide IORDACHE (47 de ani) – 40%
  • Georgeta FATI (68 de ani) – 10%
  • Viviana Iuliana SEUCEA (29 de ani) – 10%
    Atribuţii de administrator au avut doar NEGULESCU şi IORDACHE.

Valentin Dorel NEGULESCU a înfiinţat anul trecut JOY CREDIT SRL Bucureşti (CUI: 35982625), firmă care şi-a propus să presteze “activităţi auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi fonduri de pensii. Consultanţă financiară“. Pentru 2016 a raportat un profit net de 36.971 lei, la o cifră de afaceri de 50.184 lei.

Aristide IORDACHE este administrator la 3 firme: ARY TRANSPORT INTERNATIONAL SRL (CUI: 16991295), ARYTRANS INTERNATIONAL SRL (CUI: 12603285) şi MULTIPROD ELECTRIC SRL (CUI: 16812764). Dintre acestea, doar ARYTRANS INTERNATIONAL SRL a raportat activitate pe anul trecut – profit net de 156.626 lei şi o cifră de afaceri de 1,84 milioane lei, rezultate obţinute cu 15 angajaţi. (sursa foto: wall-street.ro)

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Cam multă lume ofuscată după articolul de ieri, despre dubla ţeapă MAREEA! Un “Mihai” mi-a transmis şi un mesaj: “Nici nu ai să ştii de unde ţi-o iei”. Ţinând cont de aceste reacţii “prieteneşti”, m-am gândit că nu ar strica să trec în revistă marile ţepe turistice înregistrate până acum. Poate aşa îmi fac prieteni noi…

DOCUMENT ATAŞAT:
KARA TRAVEL SRL – tabelul definitiv consolidat rectificat al creanţelor

CITIŢI ŞI:
Dubla ţeapă MAREEA depăşeşte 10 milioane euro; una din debitoare “a spart” un milion de lei în 3 luni de insolvenţă! OMNIA TURISM este un pretext pentru eliminarea agenţiilor mici?

PARAVION: Masă credală de 31 milioane lei; TAROM are de recuperat 2,45 milioane lei; scădere dubioasă a datoriei către asociatul majoritar chiar înainte de intrarea în insolvenţă

Efectul OMNIA TURISM: 380 de agenţii ar putea să aibă probleme financiare; ministrul DOBRE şi şeful ANAT, Alin BURCEA, îi asigură pe turişti… că nu mai văd niciun ban!



26 Octombrie 2017

Spune-ți opinia