
SUPORT IN TIME SRL Chitila (CUI/CIF: 32095807) – firmă cu doi angajaţi şi afaceri de 502.782 lei în 2019 – a solicitat aplicarea Legii 85/2014 împotriva MERCUR INTERNATIONAL SRL Reşiţa (CUI/CIF: 14067434), iar această cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă a dus la înregistrarea Dosarului nr.1496/115/2020 de la Tribunalul Caraş Severin.
Înfiinţată în iulie 2001, societatea MERCUR INTERNATIONAL se ocupă de „transporturi rutiere de mărfuri” şi îi are ca asociaţi pe Petru PETRIŞOR (40%), Vasile STET (30%) şi Dan CÎRJALIU (30%), iar pentru anul 2019 a raportat 76 de angajaţi, pierderi de 835.101 lei, la o cifră de afaceri de 25.105.085 lei (cea mai mică din ultimii 4 ani), datorii de 9.136.278 lei şi active circulante de 5.831.415 lei, din care creanţe de 5.581.555 lei. (sursa foto: flickr.com)













