Acasă Firme în INSOLVENŢĂ Faliment dubios la AGMETAL CONSTRUCT; firma lui STĂNESCU nu a depus bilanţ...

Faliment dubios la AGMETAL CONSTRUCT; firma lui STĂNESCU nu a depus bilanţ pentru 2022

Înfiinţată în februarie 2020 de Mihai STĂNESCU (din Lieşti, judeţul Galaţi), societatea AGMETAL CONSTRUCT SRL Bucureşti (CUI/CIF: 42326933) a intrat direct în faliment pe data de 5 septembrie 2023, demn de semnalat fiind faptul că aceasta a fost a doua cerere depusă de debitoare… şi a fost admisă deşi nu a depus bilanţul aferent exerciţiului financiar 2022.

Mai mult, bilanţul pentru 2021 sugerează că Mihai STĂNESCU nu vrea să achite datoriile firmei… sau nu mai are cu ce pentru că şi-a însuşit banii firmei. Mai exact, AGMETAL CONSTRUCT SRL a raportat pentru 31 decembrie 2021 datorii de 210.928 lei şi active circulante de 991.596 lei, din care 453.502 lei în casă şi conturi la bănci.

În cadrul procedurii simplificate de faliment, practicianul CIUREA INSOLV EXPERT IPURL (Liliana Andreea CIUREA – foto) va îndeplini atribuţiile de lichidator judiciar provizoriu, iar data de 17 octombrie 2023 este termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor.

Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.17928/3/2023, al debitoarei AGMETAL CONSTRUCT SRL, este programat tocmai pe 9 ianuarie 2024. (sursa foto: ciurea-insolv-expert-ipurl.business.site)