Pe data de 22 ianuarie 2025, ARIES SHIPPING AGENCY SRL Constanţa (CUI/CIF: 15287900, administratori: Laura Bianca BUŞU şi Adrian POPESCU) – agenţie portuară şi furnizor de servicii maritime cu 31 de angajaţi şi afaceri de 24,41 milioane lei în 2023 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva RIN TRANS ACTIV SRL Constanţa (CUI/CIF: 30373575).
Această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.302/118/2025, pentru care Tribunalul Connstanţa a programat primul teren de judecată pe 10 martie 2025.
Înfiinţată în iunie 2012 ca firmă de pază şi având denumirea VIA SECURITY SRL, actuala societate RIN TRANS ACTIV SRL se numeşte aşa din martie 2014, când a schimbat şi obiectul principal de activitate, în „transporturi rutiere de mărfuri”.
Conform site-ului propriu, compania constănţeană este «furnizor de cereale pe Marea Neagră», operează în două terminale din Portul Constanţa, deţine 22 de barje şi asigură transport rutier cu 150 de camioane.
Urmare a evoluţiei de pe piaţa cerealelor şi a izbucnirii răuboiului din Ucraina, RIN TRANS ACTIV SRL a ajuns la o cifră de afaceri de 694.644.065 lei în 2023, faţă de 41.068.828 lei în 2020 şi a înregistrat un profit net cumulat de 62.538.839 lei în 3 ani (2021-2023).
La 31 decembrie 2023, RIN TRANS ACTIV SRL, firmă controlată la ora actuală de Victoria TOMA, înregistra datorii de 93.068.156 lei şi active circulante de 47.735.668 lei, din care creanţe de 30.960.049 lei. (sursa foto: rintransactiv.ro)












