EST ROM SA Valea Lupului (CUI/CIF: 4488770) a intrat în insolvenţă pe 9 august 2016, a trecut la faliment după aproximativ trei ani, iar procedura nu este închisă nici la ora actuală – Dosarul nr.4664/99/2016.
Deşi era clar că nu va mai recupera nimic din creanţa de 8,4 milioane lei, AJFP Iaşi nu a formulat cerere de atragere a răspunderii împotriva lui Bogdan URSULEANU, ci i-a permis acestui individ să mute activitatea pe EOLA MARK SRL Valea Lupului (CUI/CIF: 30511414)… firmă care, după ce a lălăit-o mai bine de un an în procedura de concordat preventiv, a intrat în insolvenţă pe 23 septembrie 2021 – Dosar nr.4868/99/2021.
Cu datorii la stat de 4,85 milioane lei, din care peste un milion lei în perioada de observaţie, debitoarea EOLA MARK SRL beneficiază de o bunăvoinţă suspectă din partea Fiscului ieşean (reprezentat în acest dosar de consiler juridic Andreea MOISĂ)… care aprobă planul de reorganizare (în mai 2022).
Conform Raportului administratorului judiciar ESTCONSULT IPURL Huşi din februarie 2025, care prezintă situaţia financiară a debitoarei EOLA MARK SRL în al VIII-lea trimestru al derulării planului de reorganizare, «creditorul AJFP Iaşi a adus la cunoştinţă că debitoarea a achitat integral 5 rate din plan (total de 850.000 lei – n.r.) şi că figurează cu datorii curente achitate parţial, fiind înregistrată în evidenţa fiscală cu debite în sumă de 762.0287 lei».
În acelaşi document, ESTCONSULT IPURL precizează că în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2024 au fost plătite salarii în sumă de 622.834 lei… şi 55.000 lei la buget. Asta arată foarte clar că nu au fost achitate decât într-o mică năsură impozitul şi contribuţiile aferente salariilor menţionate.
După 3 luni de la acest Raport, administratorul judiciar ajunge la următoarea concluzie: „Continuarea activităţii debitoarei condusă de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar, aduce pierderi averii debitorului şi nu conduce la achitarea datoriilor asumate prin planul de reorganizare”… motiv pentru care formulează „cerere de ridicare a dreptului de administrare şi de intrare în faliment a debitoarei EOLA MARK SRL”.
Adunarea Creditorilor (Fiscul, mai exact) a votat pentru trecerea la faliment şi mai este nevoie doar de acordul instanţei, care ar trebui să fie dat la termenul din 5 iunie 2025. Dacă nu cumva se trezeşte judecătorul sindic cu faţa la cearşaf în ziua repectivă şi pronunţă o amânare pentru la toamnă!
Şi dacă vă întrebaţi ce face Bogdan URSULEANU… răspunsul este simplu: ce a mai făcut, mută afacerea pe o altă firmă. Mai exact. URSULEANU a preluat recent SIMSUD SRL Valea Lupului (CUI/CIF: 30499019), firmă înfiinţată în 2012 de către Ioan SIMION… dar care nu a desfăşurat activitate până acum.
Deşi a fost preluată de doar o lună de către Bogdan URSULEANU, societatea SIMSUD SRL a devenit plătitoare de TVA de la 1 iunie 2025, iar de a doua zi a declarat angajaţi. Nu ar fi mare lucru ca la 30 iunie 2025 să figureze cu datorii la stat!












