MOXY IDEACONCEPT SRL Iaşi (CUI/CIF: 40698329) a intrat direct în faliment pe data de 11 iunie 2025, la cererea Fiscului, care a invocat o creanţă de 614.387 lei – Dosar nr.1589/99/2025.
Tabelul preliminar prezintă o masă credală de 793.684,76 lei, partea Fiscului fiind de 692.018 lei… cu menţiunea că această creanţă bugetară a fost înscrisă „sub rezerva completării acesteia, potrivit dispoziţiilor art.102, alin.(1)”. Altfel spus, AJFP Iaşi nu a reuşit să depună toate documentele care să susţină acestă valoare „indexată” a creanţei invocate!

Înfiinţată în februarie 2019, societatea MOXY IDEACONCEPT SRL este deţinută şi administrată în acte de Mădălina RACOVIŢEANU (foto), dar articolele publicate de REPORTER DE IAŞI şi 7IAŞI arată că „administrator de facto” a fost Ionuţ DUMITRAŞCU „Scafandrul”, iar firma a fost implicată în mai multe „combinaţii imobiliare” – detalii AICI şi AICI.
În Raportul privind cauzele falimentului, lichidatorul judiciar provizoriu CII BARBU DRAGOŞ-CONSTANTIN precizează că nu a primit documentele contabile solicitate, atrage atenţia asupra „dispariţiei” unor creanţe de peste 1.800.000 lei… „fără ca din sumele probabil recuperate să fi fost achitate datorii sau să fi fost efectuate” şi „consideră incident cazul de atragere a răspunderii personale”.
Până în prezent, Dragoş-Constantin BARBU nu a formulat cerere de atragere a răspunderii… şi nici nu a dat vreun semn că ar intenţiona să solicite anularea tranzacţiei efectuate de Mădălina RACOVIŢEANU (sau de Ionuţ DUMITRAŞCU?) chiar înainte de faliment.
Mai exact, pe 17 martie 2025, MOXY IDEACONCEPT SRL a cesionat părţile sociale deţinute la MELISSEN MEDICAL SRL Valea Adâncă (CUI/CIF: 40110061)… o firmă cu active imobilizate de 2.223.765 lei la finalul anului 2024.
MOXY IDEACONCEPT SRL a „vândut” cu 100 lei (valoarea nominală) 33% din capitalul social al acestei societăţi şi este foarte clar că tranzacţia a urmărit prejudicierea creditorilor (a Fiscului, în principal)… dar interesantă este următoarea „sincronizare”: firma deţinută în acte de Mădălina RACOVIŢEANU a cesionat părţile sociale pe 17 martie 2025… iar pe 24 martie 2025, adică după o săptămână, AJFP Iaşi a depus cerere de faliment împotriva MOXY IDEACONCEPT SRL!
Părţile sociale menţionate au fost preluate de Elena DUMITRAŞCU, iar firma cu active de peste două milioane lei, MELISSEN MEDICAL SRL, este administrată de Doru ŢURCANU.
Prima Adunare a Creditorilor MOXY IDEACONCEPT SRL s-a întrunit pe 20 august 2025, practicianul CII BARBU DRAGOŞ-CONSTANTIN a fost confirmat în funcţia de lichidator judiciar… cu un onorariu de 7.000 lei PLUS 3% din ce recuperează, aşa că nu mai are niciun motiv să ignore tranzacţia cu părţile sociale MELISSEN MEDICAL SRL.
Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.1589/99/2025, al debitoarei MOXY IDEACONCEPT SRL, este programat pe 19 noiembrie 2025. (sursa foto: facebook.com/madalina.racoviteanu.9)












