Acasă Firme în INSOLVENŢĂ EXPRESS RIDE SHARING: Urmare a sesizărilor SUPERVIZOR.ro, Fiscul şi instanţa „trag de...

EXPRESS RIDE SHARING: Urmare a sesizărilor SUPERVIZOR.ro, Fiscul şi instanţa „trag de urechi” lichidatorul judiciar; practicianul CII ALMAŞI DANIELA-MARIA susţine că a completat cererea de atragere a răspunderii cu sibienii Gheorghe Adrian PANAITESCU şi Adrian Viorel COJOCARU, dar documentele o contrazic

EXPRESS RIDE SHARING SRL (CUI/CIF: 44552147) a intrat direct în faliment pe data de 6 martie 2025, la cererea Fiscului… după ce a fost trecută pe numele necăjitei Corina Maria STOŞESCU, persoană care oficial a preluat peste 40 de firme cu probleme/datorii, iar sediul social a fost mutat în localitatea hunedoreană Petrila, anterior fiind în Sibiu – detalii AICI.

Lichidatorul judiciar CII ALMAŞI DANIELA-MARIA a formulat cerere de atragere a răspunderii numai împotriva ultimului administrator (Corina Maria STOŞESCU), nu (şi) împotriva celor care, de fapt, au prejudiciat bugetul de stat, sibienii Gheorghe Adrian PANAITESCU şi Adrian Viorel COJOCARU.

Am semnalat această problemă practicianului CII ALMAŞI DANIELA-MARIA, judecătorului sindic şi creditorului AJFP Hunedoara.

Aşa-zisa specialistă în insolvenţe Daniela Maria ALMAŞI (foto) nu a avut nicio reacţie, în timp ce instanţa, la termenul din 11 decembrie 2025 (Dosarul asociat nr.424/97/2025/a1), a pronunţat o amânare „în vederea efectuării unei adrese către reclamantă” (CII ALMAŞI DANIELA-MARIA are calitate de reclamantă). Asta înseamnă că Tribunalul Hunedoara i-a comunicat „informarea” transmisă de SUPERVIZOR.ro şi i-a solicitat să acţioneze în consecinţă.

De la AJFP Hunedoara am primit răspunsul de mai jos, în care spune că a luat legătura cu lichidatorul judiciar, i-a solicitat să reanalizeze cererea de antrenare a răspunderii, iar acesta ar fi reacţionat deja:

Lichidatorul judiciar a comunicat că, anterior primului termen de judecată, a formulat precizare la cererea de atragere a răspunderii ce face obiectul Dosarului nr.424/97/2025/a1 al Tibunalului Hunedoara şi a solicitat introducerea în cauză şi a persoanelor indicate de dumneavoastră.

Dacă Daniela Maria ALMAŞI ar fi formulat precizarea respectivă, numele pârâţilor Gheorghe Adrian PANAITESCU şi Adrian Viorel COJOCARU ar fi apărut pe portalul instanţelor de judecată. Nu s-a întâmplat aşa ceva nici înainte de termenul din 11 decembrie 2025, nici ulterior (suntem în 14 ianuarie 2025).

Mai mult, instanţa a emis şi publicat în BPI o citaţie pentru termenul următor (din 5 februarie 2025), unde apare un singur pârât – Corina Maria STOŞESCU, cu domiciliul în satul Murgeşti din judeţul Buzău!

Prin urmare şi aşa deci… ori Daniela Maria ALMAŞI a minţit şi nu a formulat precizarea menţionată în răspunsul AJFP Hunedoara, ori cei de la Tribunalul Hunedoara „dorm în papuci”. Ţinând cont de precizarea de pe portalul instanţelor de judecată ( amânarea „în vederea efectuării unei adrese către reclamantă”), este aproape sigură varianta cu minciuna „specialistei” ALMAŞI. (sursa foto: facebook.com/almasi.daniela)

CITIŢI ŞI:
EXPRESS RIDE SHARING: Datorii la stat de 1,4 milioane lei acumulate în perioada în care firma a fost administrată de sibienii Gheorghe Adrian PANAITESCU şi Adrian Viorel COJOCARU; lichidatorul judiciar CII ALMAŞI DANIELA-MARIA vrea să pună falimentul în cârca „necăjitei” Corina Maria STOŞESCU… pe numele căreia au mai fost trecute peste 40 de firme cu probleme