Societatea PHARMA VISION SRL Bucureşti (CUI/CIF: 13156118) a intrat în insolvenţă pe 23 aprilie 2015 şi a trecut la faliment pe 17 iunie 2021, moment în care CONSTANTINESCU LAW & INSOLVENCY IPURL a devenit lichidator judiciar (provizoriu). Acest practician a fost înlocuit în martie 2023 cu FIDUCIA SPRL… şi după câteva luni a început „distracţia”, numită oficial Dosar nr.14318/3/2015/a23.
Mai exact, „FIDUCIA SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei PHARMA VISION SRL, a chemat în judecată CONSTANTINESCU LAW & INSOLVENCY IPURL, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului în sumă de 189.500 lei produs debitoarei în perioada exercitării mandatului de către fostul practician în insolvenţă (fostul lichidator judiciar, că practician în insolvenţă a rămas! – n.r.).
Acţiunea a fost admisă de Tribunalul Buureşti, apelul a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti… dar pârâta CONSTANTINESCU LAW & INSOLVENCY IPURL a formulat cerere de revizuire… respinsă de Curtea de Apel (Dosar nr.7902/2/2024). Practicianul CONSTANTINESCU LAW & INSOLVENCY IPURL a atacat şi această decizie, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că recursul este «admisibil în principiu», urmând să fie judecat pe 17 martie 2026.
Deşi această evoluţie a războiului între practicieni arată că soarta „prejudiciului de 189.500 lei” (plus actualizări şi dobânzi) nu este clarificată/definitivă, FIDUCIA SPRL (în calitate de lichidator judiciar al creditorului în faliment PHARMA VISION SRL) a depus pe data de 27 februarie 2026 o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei CONSTANTINESCU LAW & INSOLVENCY IPURL. Acest demers a dus la apariţia Dosarului nr.7375/3/2026, pentru care Tribunalul Bucureşti încă nu a programat primul termen de judecată.
Conform site-ului propriu, „societatea CONSTANTINESCU LAW & INSOLVENCY IPURL este fondată şi condusă de către Av.Dr. Raluca CONSTANTINESCU (foto) – Avocat Coordonator (fondator) SCA „CONSTANTINESCU, DRAGOMIR ŞI ASOCIAŢII”. Din păcate, rezultatele financiare ale practicienilor în insolvenţă, la fel ca şi ale avocaţilor sau notarilor, nu sunt publice! (sursa foto: napocanews.ro)













