BUSINESS OUTSOURCING SOLUTIONS SRL Bucureşti (CUI/CIF: 35723388) a solicitat intrarea în insolvenţă pe 19 martie 2026, dar cererea a fost respinsă pentru că debitoarea nu avea depus bilanţul pe anul trecut – Dosar nr.10340/3/2026.
Neavând încotro, a întocmit şi prezentat la Fisc rezultatele dezastruoase din 2025… şi a depus o nouă cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă pe 8 aprilie 2025, iar acest demers a dus la apariţia Dosarului nr.13587/3/2026.
Bilanţul public arată că BUSINESS OUTSOURCING SOLUTIONS SRL a încheiat anul 2025 cu pierderi de 1.850.474 lei, la o cifră de afaceri de 26.603.078 lei, datorii de 17.795.457 lei şi capitaluri proprii negative, de -7.365.578 lei… „performanţe” obţinute cu 348 angajaţi (număr mediu).

(sursa foto/tabel: ListaFirme.ro)
Conform site-ului ANAF, contribuabilul (vorba vine, pare că nu plăteşte nimic!) BUSINESS OUTSOURCING SOLUTIONS SRL înregistra la data de 31 decembrie 2025 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 14.621.480 lei, cu următoarea structură:
- Bugetul de stat = 7.444.946 lei
- Bugetul asigurărilor sociale de stat = 5.311.063 lei
- Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
- Bugetul asigurărilor de sănătate = 1.865.471 lei
Societatea BUSINESS OUTSOURCING SOLUTIONS SRL Bucureşti a fost înmatriculată pe 29 februarie 2016, îl are ca unic asociat şi administrator pe Ştefan Laurenţiu Ovidiu CRISTEA (foto), prestează „activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului”, iar pe site-ul propriu se laudă cu 3 centre regionale, bază de peste 100.000 CV-uri, iar ca rezultate menţionează „peste 800 de angajaţi temporari” şi „peste 10.000 de candidaţi plasaţi”.
Ştefan Laurenţiu Ovidiu CRISTEA mai deţine şi administrează BEST OUTSOURCING SERVICES SRL (CUI/CIF: 43216505) şi BEST OUTSOURCING SOLUTIONS SRL (CUI/CIF: 47425784), societăţi care… au depus bilanţurile pentru 2025 înaintea BUSINESS OUTSOURCING SOLUTIONS SRL.
Înfiinţată în octombrie 2020, BEST OUTSOURCING SERVICES SRL a raportat pentru anul trecut un număr mediu de 4 angajaţi, profit net de 153.271 lei, la o cifră de afaceri de 566.762 lei, datorii de 55.765 lei şi active circulante de 198.170 lei, din care 159.801 lei în casă şi conturi la bănci.
„Născută” în ianuarie 2023, BEST OUTSOURCING SOLUTIONS SRL se prezintă pe site-ul propriu ca „Unitate Protejată Autorizată”, care în 2025, cu 3 angajaţi, a realizat un profit net de 497.186 lei şi o cifră de afaceri de 813.345 lei, exerciţiul financiar fiind încheiat cu datorii de 65.986 lei şi active circulante de 244.829 lei, din care 201.377 lei în casă şi conturi la bănci. (sursa foto: facebook.com/ocristea3)













