Acasă Firme în INSOLVENŢĂ DYNAMIS DR.TEAM a intrat în faliment după ce au dispărut active de...

DYNAMIS DR.TEAM a intrat în faliment după ce au dispărut active de 10 milioane lei… şi după ce CÎRSTEA a pus firma în cârca unui cubanez cu cetăţenie spaniolă; datorii la stat de 2,7 milioane lei şi cel puţin 5 instituţii financiare pe lista creditorilor

Societatea DYNAMIS DR.TEAM SRL (CUI/CIF: 38326897) a fost înfiinţată în octombrie 2017 de Adelin Sebastian CÎRSTEA, cu sediul social în satul Glambocu, comuna Bascov, judeţul Argeş, şi urma să se ocupe de „comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet”.

Până la finalul anului 2024, în calitate de asociaţi şi/sau administratori au mai figurat Rodin Adelin DRAGODAN, Nicoleta CÎRSTEA şi Gigel CÎRSTEA, acesta din urmă – născut şi domiciliat în judeţul Olt – fiind unic asociat şi unic administrator la 31 decembrie 2024… dată la care DYNAMIS DR.TEAM SRL avea active imobilizate de 3.348.413 lei, active circulante de 8.476.786 lei, datorii de 8.971.301 lei și o valoare a capitalurilor proprii de +4.406.185 lei.

În 2025 este schimbat obiectul principal de activitate (în „alte activităţi poştale şi de curier”), sediul social este mutat la Piteşti şi apoi în Capitală, iar în septembrie 2025 firma este preluată (de la Gigel CÎRSTEA) de RODRIGUEZ RODRIGUEZ ROBERTO, cetăţean spaniol născut în Cuba!

Bilanţul pentru 2025 – depus teoretic de administratorul spaniol RODRIGUEZ RODRIGUEZ ROBERTO! – prezintă pierderi de 5.132.660 lei, la o cifră de afaceri de 14.574.469 lei, datorii de 7.387.119 lei, active imobilizate de 17.930 lei, active circulante de 844.402 lei… şi o valoare negativă a capitalurilor proprii, de -6.524.787 lei, adică o diferenţă de aproape 10 milioane lei faţă de sfârşitul anului anterior.

Pe 24 martie 2026, DYNAMIS DR.TEAM SRL solicită intrarea direct în faliment, susţinând în documentaţia depusă la Dosarul nr.10957/3/2026 că are datorii de 6.781.229,72 lei. Cererea este aprobată de judecătorul sindic Elena GÂRLICI de la Tribunalul Bucureşti, iar în funcţia de administrator judiciar provizoriu este numit practicianul propus de debitoare – DBP INSOLVENCY AND RESTRUCTURING SPRL (Daniel BARBU MURARU).

Demn de semnalat este faptul că administratorul judiciar provizoriu nu a publicat Raportul privind cauzele insolvenţei/falimentului, ci doar un anunţ, şi a comunicat creditorilor (prin BPI) că «prin decizia asociatului unic al debitoarei din data de 15.04.2026 a fost desemnat în calitate de administrator special al DYNAMIS DR.TEAM SRL domnul CÎRSTEA Flaviu Sorin»… individ care nu a fost implicat până acum în firmă (ca asociat sau administrator).

Termenul limită de înscriere la masa credală a fost 11 mai 2026, iar tabelul preliminar trebuie publicat cel târziu pe 21 mai 2026… şi, conform portalului instanţelor de judecată, va include nume importante, precum EUROPEAN INVESTMENT FUND, BANCA TRANSILVANIA, RAIFFEISEN BANK, BANCA COMERCIALA INTESA SANPAOLO ROMANIA, BRD SOGELEASE IFN SA… şi, desigur, Fiscul.

În ceea ce priveşte datoriile la stat ale contribuabilului DYNAMIS DR.TEAM SRL, acestea se ridică la 2.705.447 lei (la 31 martie 2026), cu menţiunea că această firmă a mai figurat pe „lista ruşinii” doar la finalul anului 2020, cu restanţe fiscale de aproximativ 250.000 lei.

Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.10957/3/2026, al debitoarei DYNAMIS DR. TEAM SRL, este programat pe 25 septembrie 2026.