Acasă Uncategorized BIHOR: O firmă de construcţii cu afaceri de 30 milioane lei în...

BIHOR: O firmă de construcţii cu afaceri de 30 milioane lei în 2025 şi profit net de 12,77 milioane lei în ultimii doi ani vrea în concordat preventiv; patroana Lucia Monica MIRGHIŞ, din Şimleu Silvaniei, mai este implicată în 6 firme… patru în Sălaj şi două în Cluj

PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL Oradea (CUI/CIF: 23719545) este o importantă companie de construcţii (drumuri şi autostrăzi) din Bihor, la care Lucia Monica MIRGHIŞ (născută în Şimleu Silvaniei, în 1973) figurează ca unic asociat şi administrator.

PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL a fost înfiinţată în 2008, cu sediul social în Şimleu Silvaniei, cu numele iniţial MIRGHIS PLUS SRL. A fost rebotezată şi mutată (ca sediu social) în 2013.

În ultimii 10 ani (2016-2025), PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL a înregistat profituri în 7 cifre, valoare cumulată de 35.472.620 lei. Pentru anul 2025 a declarat un număr mediu de 69 angajaţi, profit net de 4.722.308 lei, la o cifră de afaceri de 30.197.876 lei, datorii de 27.139.866 lei şi active circulante de 27.086.198 lei, din care creanţe de 24.116.073 lei.


(sursa foto/tabel: TotalFirme.ro)

Deşi teoretic este o companie de mare succes, PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL se consideră în dificultate financiară, motiv pentru care – pe 13 iulie 2026 – a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv. A fost constituit Dosarul nr.2792/111/2026, pentru care Tribunalul Bihor a programat primul termen de judecată pe 11 august 2026.

În ceea ce o priveşte pe patroana Lucia Monica MIRGHIŞ, are la dispoziţie mai multe firme „de rezervă”. Conform ONRC, este implicată, ca asociat (la unele şi ca administrator) în următoarele societăți: DIANDRA RESIDENCE SRL Şimleu Silvaniei (CUI/CIF: 41473200), INDICATOARE RUTIERE SRL Moiad/Sărmăşag (CUI/CIF: 35202134), OPTISTRUCT SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 50819690), OSPA SRL Crişeni (CUI/CIF: 36838009), PROIECT INSTAL TRANSILVANIA SRL Şimleu Silvaniei (CUI/CIF: 37079900) şi PROJECT MTA SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 48626360).