Pe data de 17 februarie 2026, Tribunalul Buzău a admis cererea debitoarei AAYLEX ONE SA Buzău (CUI/CIF: 45303187) şi a dispus deschiderea procedurii de concordat preventiv, iar în funcţia de administrator concordatar a numit consorţiul format din practicienii CONSULTANT INSOLVENŢĂ SPRL Drobeta-Turnu Severin şi CITR Filiala Bucureşti SPRL – Dosar nr.135/114/2026.
După 6 luni de la acest eveniment, perioadă în care au fost suspendate exectările silite împotriva debitoarei, instanţa a respins cererea de omologare a planului de restructurare. Această decizie, pronunţată pe 20 august 2026, a fost atacată a doua zi cu apel.
Chiar dacă teoretic există şansa ca a doua instanţă, Curtea de Apel Ploieşti, să întoarcă decizia Tribunalului Buzău, vestea proastă pentru debitoare este că i-a fost respinsă cererea de prelungire a măsurii suspendării executărilor silite – Dosarul asociat nr. 135/114/2026/a10.

(sursa foto/tabel: TotalFirme.ro)
Înfiinţată la începutul lunii decembrie 2021 ca urmare a fuziunii mai multor firme AAYLEX, societatea AAYLEX ONE SA este controlată de Bogdan STANCA (foto), activează sub brandul COCORICO, iar în cei 5 ani de activitate (2021-2025) a adunat pierderi totale de 322.089.650 lei.
Pentru anul 2025, compania lui Bogdan STANCA a raportat 1.686 angajaţi, pierderi de 110.940.757 lei, la o cifră de afaceri de 1.159.679.990 lei, datorii de 1.039.976.035 lei şi active circulante de 340.699.285 lei, din care creanţe de 190.453.244 lei. (sursa foto: zf.ro)












