Acasă Firme în INSOLVENŢĂ SIMSUD: Cu noua firmă, evazionistul Bogdan URSULEANU a adunat datorii de peste...

SIMSUD: Cu noua firmă, evazionistul Bogdan URSULEANU a adunat datorii de peste două milioane lei în numai un an: 1,63 milioane lei la stat, peste două treimi stopaj la sursă, şi câte un sfert de milion la salariaţi şi la furnizori; administratorul judiciar arată că veniturile din exploatare nu acoperă nici măcar cheltuielile cu personalul… dar consideră că administratorul nu are nicio vină (documente ataşate)

Poreclit om de afaceri, ieşeanul Bogdan URSULEANU a reuşit până acum să îngroape două firme, prejudiciul creat bugetelor de stat de aceşti doi contribuabili (sic!) fiind de peste 17 milioane lei.

Este vorba de EST ROM SA Valea Lupului (CUI/CIF: 4488770) – care a intrat în insolvenţă pe 9 august 2016 (s-au împlinit 10 ani şi nu s-a orgnizat nicio serbare!) şi a avansat la faliment pe 28 martie 2019, iar Dosarul nr.4664/99/2016 încă se mai judecă la Tribunalul Iaşi – şi de EOLA MARK SRL Valea Lupului (CUI/CIF: 30511414) – a intrat în insolvenţă pe 23 septembrie 2021, după ce a lălăit-o mai bine de un an în procedura de concordat preventiv, şi „a avansat” la faliment pe 5 iunie 2025 (Dosar nr.4868/99/2021).

La EOLA MARK SRL, conform site-ului ANAF, valoarea contribuţiilor reţinute de la angajaţi şi nevirate la bugetele corespunzătoare este (fără accesorii) de 4.247.782 lei (3.049.525 lei + 1.198.257 lei).

Cel puţin două milioane lei din stopajul la sursă de peste 5 milioane lei (am luat în calcul şi impozitul pe salarii) este înregistrat după 1 martie 2022, adică se încadrează la categoria EVAZIUNE FISCALĂ. Şi ce dacă?! Fiscul nici măcar nu a formulat cerere de atragere a răspunderii, de plângere penală nici nu poate fi vorba!

Când falimentul EOLA MARK SRL bătea la uşă, Bogdan URSULEANU a preluat de la Ioan SIMION societatea SIMSUD SRL (CUI/CIF: 30499019), care nu a avut activitate de la înfiinţare (august 2012) şi până anul trecut, şi a mutat afacerea pe această firmă. Ţeapa clasică.

SIMSUD SRL a reuşit să apară pe „lista ruşinii” la doar câteva luni după ce a ajuns pe mâna lui URSULEANU, în februarie 2026 a vrut să intre în concordat preventiv, dar instanţa a respins cererea (Dosar nr.853/99/2026), aşa că a apelat la „drumul deja bătătorit” şi a intrat în insolvenţă, procedura generală fiind deschisă pe data de 17 iunie 2026 – Dosar nr.3327/99/2026.

Tabelul preliminar, care ar trebui să coincidă cu cel definitiv pentru că nu au fost depuse contestaţii, prezintă o masă credală de 2.130.203,27 lei, cel mai generos „sponsor” fiind, desigur, AJFP Iaşi, cu o creanţă de 1.626.717 lei… teoretic garantată, în condiţiile în care activele imobilizate erau la finalul anului 2025 de 129.156 lei.

Conform site-ului ANAF, peste două treimi din suma datorată statului este stopaj la sursă, dar partea şi mai gravă este că SIMSUD SRL nu doar că nu a virat impozitul şi contribuţiile reţinute de la angajaţi… ci nu le-a achitat nici lefurile, în tabelul preliminar fiind înregistrate creanţe salariale de 259.758 lei (35 de persoane), inclusiv a patronului angajat Bogdan URSULEANU – 22.700 lei.

La categoria chirografari sunt înscrişi doar doi creditori: E.ON ENERGIE ROMÂNIA SA – 9.957,37 lei şi ADMIRAL COMPANY SRL Vaslui (CUI/CIF: 18998869) – 233.770,90 lei.

SIMSUD SRL a fost preluată de Bogdan URSULEANU în aprilie 2025, dar a devenit plătitoare de TVA de la 1 iunie 2025, iar de a doua zi a declarat angajaţi, ceea ce înseamnă că se poate considera că în 2025 a desfăşurat activitate timp de 7 luni. A intrat în insolvenţă pe 17 iunie 2026, rezultă că datoriile de 2,13 milioane lei le-a adunat într-un an (şi două săptămâni)!

Situaţia dezastruoasă de la SIMSUD SRL nu este prezentată doar de tabelul preliminar, ci şi în Raportul privind cauzele insolvenţei, document care arată că firma ieşeană a avut în primul semestru din 2026 venituri totale de 1.378.830,52 şi cheltuieli de 2.837.086,74 lei, rezultând o pierdere de 1.458.256,22 lei.

Administratorul judiciar CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL nu spune absolut nimic despre varianta reorganizării judiciare, dar se poate trage concluzia că nu va face altceva decât să mărească pierderile şi datoriile (cum s-a întâmplat la EST ROM SA şi la EOLA MARK SRL) din moment ce „veniturile din exploatare nu acoperă nici măcar cheltuielile cu personalul” (afirmaţia practicianului).

Cu toate că Raportul arată un management defectuos, iar stopajul la sursă de peste un milion ar trebui să nască întrebarea «de ce administratorul Bogdan URSULEANU nu e în puşcărie?», practicianul susţine că „Nu sunt întrunite, pe baza probelor existente, premisele pentru indicarea unei persoane responsabile şi nici pentru promovarea unei acţiuni de atragere a răspunderii întemeiate pe art.169 din Legea nr. 85/2014″!

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.3327/99/2026, al debitoarei SIMSUD SRL, este programat pe 25 noiembrie 2026.

DOCUMENTE ATAŞATE:
SIMSUD SRL – Tabel preliminar al creanţelor

SIMSUD SRL – Raport privind cauzele insolvenţei