Acasă Uncategorized HARVEST AND BAZAAR și ISTRIS: Încă două companii cu afaceri în 9...

HARVEST AND BAZAAR și ISTRIS: Încă două companii cu afaceri în 9 cifre au apelat la procedura de concordat preventiv; compania cu capital francez și stație de procesare semințe în Brăila a încheiat anul 2025 cu datorii de 146 milioane lei

În a treia decadă a acestei luni (pe 23 și 27 octombrie 2026, mai exact), două companii care în 2025 au avut cifră de afaceri de peste 100 milioane lei au solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv. Este vorba de ISTRIS SRL București (CUI/CIF: 24191820) – Dosar nr.44812/3/2026 și de HARVEST AND BAZAAR SRL Voluntari (CUI/CIF: 21181988) – Dosar nr.3602/93/2026.

Înființată în iulie 2008 cu numele CAUSSADE SEMENCES SRL și sediul social în Brăila (unde deține o stație de procesare semințe), societatea ISTRIS SRL este deținută de compania franceză LIDEA FRANCE SAS, desfășoară activități de comerț en-gros cu semințe și cereale și pentru anul 2025 a raportat un număr mediu de 52 angajați, profit net de 860.482 lei, la o cifră de afaceri de 104.205.580 lei, datorii de 146.445.341 lei și active circulante de 157.644.233 lei, din care creanțe de 99.140.953 lei.

Cererea de deschidere a procedurii de concordat preventiv depusă de ISTRIS SRL, care face obiectul Dosarului nr.44812/3/2026, va fi judecată pe 2 noiembrie 2026.

HARVEST AND BAZAAR SRL „s-a născut” pe 22 februarie 2007 (cu numele „de botez” CRISMAN OPTIM SRL) și pe site-ul propriu susține că este «una dintre cele mai mari și mai reputate companii importatoare din România, specializată în comerțul internațional cu fructe și legume».

Deținută și administrată de turcul cu cetățenie română Hakan SIN, societatea HARVEST AND BAZAAR SRL a realizat în 2025 venituri de 130.771.344 lei cu cheltuieli de 124.044.491 lei, obținând un profit net de 5.795.676 lei (cu 25 de angajați). La 31 decembrie 2025 figura cu datorii de 45.167.126 lei și active circulante de 52.328.822 lei, din care creanțe de 42.165.740 lei.

Dosarul de concordat preventiv nr.3602/93/2026 a avut programat primul termen de judecată astăzi, 29 octombrie 2026, iar Tribunalul Ilfov a respins cererea de deschidere a procedurii. Decizia instanței poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare.