A doua sentinţă de atragere a răspunderii personale pentru arădeanul MESEŞAN; „condamnatul” trebuie să achite peste un milion de lei

BASSWOOD TIMBER SRL Arad (CUI/CIF: 33127842) a intrat sub incidenţa Legii 85/2014 pe 21 octombrie 2019 (Dosarul nr.1978/108/2019), iar tabelul definitiv consolidat al creanţelor prezintă o masă credală de 861.036,16 lei şi doi creditori: AJFP Arad – 832.738 lei şi InvestCapital LTD – 28.298,16 lei.

Administratorul judiciar CONSULTANT INSOLVENTA SPRL, devenit lichidator judiciar după trecerea la faliment, a formulat cerere de atragere a răspunderii împotriva fostului administrator Adrian-Eugen MESEŞAN, dar solicitarea a fost respinsă de Tribunalul Arad.

Practicianul a atacat sentinţa cu apel, iar Curtea de Apel Timişoara a întors decizia primei instanţe şi a hotărât aşa:

Dispune antrenarea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului MESEŞAN Adrian-Eugen pentru suma de 861.036,16 lei, reprezentând pasivul debitoarei BASSWOOD TIMBER SRL

Sentinţa este definitivă (AICI) şi demn de menţionat este faptul că Adrian-Eugen MESEŞAN se află la a doua „ispravă” de acest tip (în mai puţin de un an): în decembrie 2019, Tribunalul Arad a stabilit că acesta trebuie „să suporte din averea personală pasivul debitorului WOOD EUROPE CENTER SRL Arad (CUI/CIF: 33147980), în sumă de 205.150,78 lei” – dosarul asociat nr.448/108/2017/a1.