Echipa de fotbal GAZ METAN MEDIAŞ îşi desfăşoară activitatea (economică) prin intermediul CLUB SPORTIV GAZ METAN MEDIAŞ (CUI: 6442311), entitate juridică aflată sub incidenţa Legii 85/2014 din 25 octombrie 2016 (Dosar nr.2054/85/2014).
Procedura de insolvenţă (reorganizare judiciară la ora actuală) este plină de manevre dubioase, iar în prezent este dominată de un război între administratorul judiciar RTZ & PARTNERS SPRL şi administratorul special Ioan MĂRGINEAN (foto, stânga), prezentat în media sportivă drept preşedintele clubului.
Administratorul judiciar, pe care debitoarea (MĂRGINEAN, mai exact) tot încearcă să-l înlocuiască, a repurtat o victorie uriaşă pe 14 mai 2019, când „judecătorul sindic a ridicat în parte dreptul de administrare al administratorului special al debitoarei CLUB SPORTIV GAZ METAN MEDIAŞ, dl. Mărginean Ioan”. Mai exact, „dreptul de administrare fost restrâns la toate activităţile în raport cu specificul clubului care nu implică efectuarea plăţilor„.
Conform celui mai recent raport al administratorului judiciar, Ioan MĂRGINEAN a nesocotit dispoziţiile instanţei de judecată prin:
- întreprinderea unor demersuri care angajează patrimonial debitoarea
- realizarea unor demersuri care sunt de natură a genera implicaţii negative în lotul echipei de fotbal
- angajarea Clubului în raporturi contractuale fără a exista o transparenţă în alegerea partenerilor contractuali
- realizarea la iniţiativa aceluiaşi administrator special a unor diverse acţiuni în cadrul Adunărilor Generale ale Asociaţilor strict în vederea susţinerii intereselor sale personale
Contractul a fost înregistrat ILEGAL, iar meciurile pot fi pierdute „la masa verde”
Pentru că lista cu „neregularităţile identificate în activitatea administratorului special” este destul de „generoasă”, astăzi mă opresc la un singur punct: „situaţia contractării serviciilor antrenorului IORDĂNESCU Eduard fără avizul administratorului judiciar„.
După ce spune că „fără a avea o strategie formată şi fără informarea administratorului judiciar”, MĂRGINEAN decide iniţierea unei colaborări cu Edi IORDĂNESCU (foto, dreapta), practicianul vine cu o afirmaţie bombă:
contractul semnat cu antrenorul Iordănescu a fost înregistrat la FRF fără să fi fost contrasemnat de administratorul judiciar, fapt care putea duce la pierderea tuturor meciurilor care s-au desfăşurat cu acest antrenor pe bancă, în măsura în care vreo parte interesată ar fi sesizat acest aspect
În ceea ce priveşte refuzul de a contrasemna contractul, practicianul îl justifică astfel:
a fost un contract negociat ocult, care presupunea obligaţii financiare mari în sarcina debitoarei Club Sportiv Gaz Metan Mediaş, cu titlu de salarii şi prime, iar antrenorului îi erau puse la dispoziţie instrumente juridice care nu puteau fi transmise de către administratorul special către o persoană fără calitate (cum ar fi managementul financiar sau managementul general al clubului).
Şi ca o cireaşă pe tortul presupuselor neregulilor de la contractul încheiat cu antrenorul, administratorul judiciar vine cu următoarea menţiune:
Contractul dintre club şi antrenorul Edward Iordănescu a fost propus (din partea antrenorului!!!) de către doamna Anca Iordănescu, avocat al clubului, dar şi rudă prin alianţă cu antrenorul, deşi se afla într-o stare de evidentă incompatibilitate. De altfel, contractul, care a fost înregistrat ilegal la FRF, fără viza administratorului judiciar, a fost creat deosebit de împovărător pentru Gaz Metan Mediaş.
Chiar dacă nu reiese foarte clar din acest raport, se deduce că RTZ & PARTNERS SPRL nu a contrasemnat între timp contractul încheiat cu antrenorul Edi IORDĂNESCU, ceea ce înseamnă că a rămas aceeaşi situaţie… şi aceeaşi posibilitate de pierdere a meciurilor „care s-au desfăşurat cu acest antrenor pe bancă”. (sursa foto: sibiul100.ro)