AEM SA: Masă credală de peste 300 milioane lei; EXIM BANCA ROMÂNEASCĂ şi Fiscul sunt „mama şi tata” creditorilor; restanţele salariale depăşesc 10 milioane lei; tabelul publicat în BPI prezintă numai 9 creditori… în realitate sunt 121 (documente ataşate)

Compania timişoreană AEM SA (CUI/CIF: 22362524), care şi-a mutat sediul social în Bucureşti la finalul lunii ianuarie 2024, a intrat în insolvenţă (oficial la propria cerere) pe data de 14 martie 2024, conform deciziei pronunţate de Tribunalul Timiş în Dosarul nr.824/30/2024.

Un aşa-zis tabel preliminar al creanţelor a fost publicat în BPI pe data de 17 mai 2024… numai că acest document prezintă doar 9 creditori, motiv pentru care SUPERVIZOR.ro a semnalat eroarea administratorului judiciar provizoriu EXPERT SPRL Arad.

Practicianul a confirmat eroarea şi a precizat că «a solicitat la BPI republicarea corectă de urgenţă». Ţinând cont că BPI aparţine de ONRC, iar instituţiile de stat înţeleg diferit (de privaţi) termenul de „urgent”, tabelul preliminar în forma corectă/completă nu a fost publicat pe 20 mai 2024!

Cu toate acestea, prin bunăvoinţa EXPERT SPRL Arad, SUPERVIZOR vă prezintă tabelul preliminar… document care include 121 de poziţii şi o masă credală cu drept de vot de 308,57 milioane lei, cu menţiunea că valoarea totală a creanţelor invocate de creditori depăşeşte 377 milioane lei.

EXIM BANCA ROMÂNEASCĂ, cu 108,18 milioane lei, şi Fiscul, cu 91,82 milioane lei, sunt „mama şi tata” creditorilor, cu o pondere în total de aproape două treimi… dar trebuie semnalată şi valoarea foarte mare a creanţelor salariale, de 10,48 milioane lei.

Adunarea Creditorilor este convocată pentru data de 23 mai 2024, iar următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.824/30/2024, este programat pe 12 septembrie 2024. (sursa foto: facebook.com/AEMSA)

DOCUMENTE ATAŞATE:
AEM SA – Tabel preliminar al creditorilor

AEM SA – Convocare adunare creditori