AGER AUTOSERVICE SRL Iaşi (CUI/CIF: 15167415) – societate deţinută şi administrată de Constantin Cătălin ANDREI – a solicitat intrarea în insolvenţă (sau poate chiar direct în faliment), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la constituirea Dosarului nr.5809/99/2020.
Pe site-ul (teoretic) propriu – geamuriauto.ro, domeniul este înregistrat de o persoană fizică -, AGER AUTOSERVICE SRL se laudă cu tot felul de realizări, dar „uită” să spună că, de fapt, prin 2013-2014 a preluat afacerea derulată pe alte firme… care au ajuns în faliment şi ulterior au fost radiate.
Mai exact, Constantin Cătălin ANDREI a fost asociat la A.G.E.R. SERVICE GROUP SRL (CUI/CIF: 14149135), AUTOMARK GLASS SRL (CUI/CIF: 15228792) şi GENERAL SERVICE SRL (CUI/CIF: 18963062). Aceste 3 firme, toate cu sediul social în Iaşi, au fost radiate după derularea procedurilor de faliment.
În cazul AUTOMARK GLASS SRL, Constantin Cătălin ANDREI a avut parte şi de o cerere de atragere a răspunderii personale, care a fost respinsă de prima instanţă… iar Fiscul ieşean nu a atacat sentinţa cu apel! „Prejudiciul patrimonial produs creditorului bugetar” s-a ridicat la 526.045 lei, conform menţiunilor din dosarul de faliment.
În ceea ce proveşte AGER AUTOSERVICE SRL, acest operator economic a înregistrat rezultate negative an de an, iar pentru 2019 a raportat 7 angajaţi, pierderi de 175.293 lei, la o cifră de afaceri de 861.321 lei, datorii de 861.321 lei şi capitaluri proprii negative, de -618.431 lei. Nu are active imobilizate – au dispărut în 2018!. (sursa foto: thestar.com)