AGRO NISCIPIVET: „Condamnare” de 6 milioane lei pentru Ciprian Valentin JURAVLE

AGRO NISCIPIVET SRL Sânnicolau Mare (CUI/CIF: 25157710) a fost înfiinţată în februarie 2009, iar în septembrie 2017 a intrat în insolvenţă, la cererea creditoarei GLISSANDO SRL Timişoara (CUI/CIF: 3486720), care a invocat o creanţă de 628.075.43 lei.

În februarie 2018 s-a trecut la faliment, iar tabelul definitiv al creanţelor prezintă o masă credală de 6.054.470,03 lei, cei mai mari creditori fiind AGRO EXPERT SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 11319278) – 1.197.180,37 lei, AGRO TRADE GRAINS SRL, fosta BRISEGROUP SRL Constanţa (CUI/CIF: 13635412) – 920.109,94 lei şi CARGILL AGRICULTURA SRL Bucureşti (CUI/CIF: 8915840) – 888.575,80 lei.

Pentru că administratorul Ciprian Valentin JURAVLE (foto) nu a predat toate actele contabile şi, printre altele, a înstrăinat o „semănătoare păioase Pinta” gajată în favoarea BRISEGROUP SRL, lichidatorul judiciar C.I.I. TALPAI LOREDANA HORTENSIA a formulat cerere de atragere a răspunderii personale, iar judecătorul sindic Loredana NEAMŢU de la Tribunalul Timiş a pronunţat următoarea decizie în Dosarul asociat nr.4721/30/2017/a1:

Obligă pârâtul JURAVLE Ciprian Valentin la plata din averea personala a pasivului debitoarei în suma de 6.054.470,03 lei şi îndrituieşte creditorii să execute silit pârâtul pentru creanţele înscrise în tabelul definitiv

Sentinţa (pronunţată pe 10 septembrie 2020) a fost publicată în BPI pe 14 octombrie 2020 şi poate fi atacată cu apel în 7 zile de la comunicare.

În ceea ce îl priveşte pe patronul Ciprian Valentin JURAVLE (unic asociat şi administrator), acesta a înfiinţat JURAVLE CIPRIAN-VALENTIN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ (CUI/CIF: 39889295) în septembrie 2018, cu sediul social tot în Sânnicolau Mare. (sursa foto: facebook.com/juravle.ciprian)