ALEXANDRU DUMITRESCU – „Oare sunt un porc?”; după cum tratează Legea insolvenţei…

Alexandru Dumitrescu

Conform paginii personale Facebook, Alexandru DUMITRESCU (foto) s-a născut în Buzău, chiar în ajunul cutremurului din ’77, este avocat în Baroul Bucureşti, consilier general al Municipiului Bucureşti, practician în insolvenţă şi „implicat activ în zona de activism social în cadrul grupului de initiaţivă civică «Oare sunt un porc?», format în mediul on-line, de mai bine de 3 ani, comunitate ce numără peste 8.000 de membri„.

Se pare că acest individ este atât de implicat în „proiectul cu porcul” încât activitatea de practician în insolvenţă a rămas pe ultimul plan. Şi voi prezenta ca „studiu de caz” insolvenţa FEIXIANG IMPEX SRL Bucureşti (CUI: 10286776). Această societate a intrat sub protecţia Legii 85/2014 pe 17 noiembrie 2015, dată la care judecătorul sindic Stela Florentina IVAN de la Tribunalul Bucureşti a admis cererea debitoarei şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă (Dosar nr. 39957/3/2015).

Instanţa a desemnat practicianul ALEXANDRU DUMITRESCU INSOLVENCY IPURL în funcţia de administrator judiciar provizoriu şi a stabilit următoarele termene limită în cadrul procedurii:

  • termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 30.12 2015;
  • termen de verificare a creanţelor, de întocmire si publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 19.01.2016;
  • termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 12.02. 2016;
  • data primei sedinţe a adunării generale a creditorilor – 25.01.2016.

Singurul document publicat în BPI de Alexandru DUMITRESCU a fost notificarea privind deschiderea procedurii de insolvenţă, cu menţiunea că data publicării a fost 29 decembrie 2015, cu numai o zi înainte de expirarea termenului de înscriere la masa credală.

Administratorul judiciar nu a publicat tabelul preliminar al creanţelor (de cel definitiv nu mai vorbim) şi nici nu este clar dacă s-a desfăşurat Adunarea Creditorilor, neexistând nicio informaţie oficială în acest sens. Nici portalul instanţelor de judecată nu este mai generos, singura menţiune fiind o amânare pronunţată la termenul din 15 martie 2016 – „în vederea continuării procedurii”. Surprinde pasivitatea judecătorului sindic, care a pronunţat o amânare în condiţiile în care Alexandru DUMITRESCU nu avea cum să prezinte – decât dacă o falsifica – dovada publicării documentelor (tabel preliminar, proces verbal şedinţa creditorilor) în BPI.

Modul în care DUMITRESCU se ocupă de acest dosar este condamnabil şi ar trebui sancţionat de urgenţă de instanţă (de la UNPIR nu am pretenţii, că această organizaţie se ocupă doar cu adunatul „taxei de protecţie”), insolvenţa FEIXIANG IMPEX SRL nefiind una de duzină. Mai exact, datoriile declarate depăşesc 1,8 milioane lei, iar – conform cererii introductive – societatea „are instituit sechestru judiciar asupra bunurilor de către Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti„. (sursa foto: facebook.com/alexandruflorindumitrescu)