ALFA METAL MACHINERY: Fiscul vrea 1,28 milioane lei de la belgianul FAVOREEL şi de la românca ALUNCĂRIŢEI; cei doi „au mai făcut echipă” la falimentele GIBAS NUMERIEK şi PROFIMACH UTILAJE

Societatea ALFA MANAGEMENT SRL a fost înfiinţată în iunie 2008 de către belgianul Patrick Marc FAVOREEL (80%) şi Liliana ALUNCĂRIŢEI (20%), cu menţiunea că doar românca a avut funcţie de administrator în primul an de funcţionare.

În iulie 2009, atribuţiile de unic administrator sunt preluate de FAVOREEL, iar în mai 2010 firma este rebotezată ALFA METAL MACHINERY SRL (CUI/CIF: 24080902). Demn de menţionat este faptul că societatea ieşeană „a început să mişte” în 2010 şi a ajuns la o cifră de afaecri de 1,52 milioane lei şi 30 de angajaţi în 2014… după care a fost lăsată de izbelişte.

Fiscul a depus cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva ALFA METAL MACHINERY SRL în iunie 2017, invocând o creanţă „în sumă de 1.082.139 lei, reprezentând impozite, taxe şi accesorii aferente, datorată bugetului de stat”. Judecătorul sindic Dan ARTENIE de la Tribunalul Iaşi s-a îndurat să pronunţe o sentinţă în Dosarul nr.5003/99/2017 pe 22 mai 2019, adică la aproape doi ani de la înregistrarea cererii. S-a dispus deschiderea procedurii generale!

Iniţial, administratorul judiciar CII HUIAN RADU a afirmat că „există premizele aplicării dispoziţiilor art.169 din Legea 85/2014, prin raportare la faptul că asociatul şi administratorul statutar al societăţii debitoare nu s-au prezentat încă la sediul unităţii noastre în vederea predării documentelor contabile ale societăţii”, dar pe parcurs a ajuns la concluzia că nu se impune formularea acţiunii de atragere a răspunderii patrimoniale/personale.

Fiscul nu a luat în considerare aprecierile avocatului Radu HUIAN şi ieri, 27 mai 2020, a depus la Tribunalul Iaşi o cerere de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă împotriva foştilor administratori Liliana ALUNCĂRIŢEI şi Patrick Marc FAVOREEL. Suma pe care AJFP Iaşi vrea să o recupereze este de 1.284.699 lei, aceasta fiind valorea creanţei din tabelul definitiv (care a avut un singur creditor).

Demersul finanţiştilor ieşeni de a o „inculpa” şi pe Liliana ALUNCĂRIŢEI este ciudat şi foarte probabil nejustificat din moment ce persoana respectivă a fost eliberată din funcţia de administrator în urmă cu 11 ani… iar firma nu a avut activitate în perioada în care ALUNCĂRIŢEI a avut astfel de atribuţii.

Ciudat este şi un alt aspect: AJFP Iaşi a depus cererea abia ieri, 27 mai 2020, zi în care instanţa urma să analizeze propunerea de închidere a procedurii. Din fericire (sau poate NU!) pentru Fisc, judecătorul sindic s-a gândit să mai lălăie insolvenţa (nu s-a trecut la faliment!) vreo 5 luni şi a programat un nou termen de judecată pe 14 octombrie 2020. Dacă dosarul era închis ieri, ar fi apărut discuţii în ceea ce priveşte cererea de atragere a răspunderii patrimoniale/personale, pentru că o astfel de acţiune nu poate fi formulată după închiderea procedurii de insolvenţă/faliment.

În ceea ce îi priveşte pe pârâţii Liliana ALUNCĂRIŢEI şi Patrick Marc FAVOREEL (din Dosarul asociat nr.5003/99/2017/a1), aceştia se mai pot lăuda cu falimentele GIBAS NUMERIEK SRL (CUI/CIF: 13974770) şi PROFIMACH UTILAJE SRL (CUI/CIF: 27349259). Ambele firme au fost radiate, iar în urma lor au rămas datorii neachitate în valoare cumulată de 3,5 milioane lei, aproximativ jumătate din această ţeapă fiind luată de Fisc.

La ora actuală, ALUNCĂRIŢEI nu mai deţine participaţii la alte firme, iar belgianul FAVOREEL figurează ca unic asociat şi administrator MACHINE SUPPORT SRL Iaşi (CUI/CIF: 22721628), firmă cu 10 angajaţi, afaceri de 847.660 lei şi capitaluri proprii negative (-442.630 lei) în 2018. (sursa foto: pinterest.com)