ANA CARN SRL Iaşi (CUI/CIF: 31380023) a intrat direct în faliment pe data de 24 noiembrie 2023, la cererea AJFP Iaşi, care a invocat datorii de 439.154 lei – Dosarul nr.3264/99/2023.
Demn de remarcat este faptul că Fiscul a solicitat aplicarea Legii 85/2014 pe 12 iunie 2023, Tribunalul Iaşi nu s-a grăbit (de când sunt importanţi banii statului?!), iar creditoarea susţine în documentaţia depusă la dosar că „a întreprins toate măsurile de executare silită împotriva debitoarei, dar nu au fost încasate sume din cauza lipsei de disponibil în conturile debitoarei iar aceasta nu deţine în proprietate bunuri mobile sau imobile din a căror valorificare să poată fi acoperită creanţa AJFP Iaşi”.
Afirmaţia AJFP Iaşi este ciudată pentru că agentul economic ieşean – declarat INACTIV din noiembrie 2018! – a încheiat anul 2022 cu active circulante de 574.723 lei, din care stocuri de 355.427 lei şi creanţe de 214.334 lei.
În cadrul procedurii simplificate de faliment, practicianul LD EXPERT GRUP IPURL Huşi va îndeplini atribuţiile de lichidator judiciar provizoriu, iar data de 9 ianuarie 2024 este termenul limită pentru înscrierea la masa credală.
Înfiinţată în martie 2013, societatea ANA CARN SRL este deţinută şi a fost administrată până la faliment de Ana ALEXANDRU (foto), activitatea principală a fost „comerţ cu amănuntul al cărnii şi al produselor din carne, în magazine specializate” şi în fiecare an a declarat un singur angajat.
Conform site-ului ANAF, datoriile la stat au următoarea structură:
- Bugetul de stat = 391.020 lei
- Bugetul asigurărilor sociale de stat = 33.658 lei
- Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 490 lei
- Bugetul asigurărilor de sănătate = 13.986 lei
Deşi nu pare mare, stopajul la sursă reprezintă contribuţiile reţinute de la singurul angajat şi nevirate la bugetele corespunzătoare pentru mai mult de un an de zile. (sursa foto: facebook.com/ana.alexandru.108)