Ieri, 4 ianuarie 2021, ZONAL BETA CENTER SRL (CUI/CIF: 31786820) – constructor arădean cu 10 angajaţi şi afaceri de 1,61 milioane lei în 2019 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva ARA MARAB CONSTRUCT SRL Giurgiu (CUI/CIF: 32785343), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la constituirea Dosarului nr.2/122/2021.
Înfiinţată în februarie 2014, societatea ARA MARAB CONSTRUCT SRL a avut mai multe contracte cu Primăria Sectorului 3 (Robert NEGOIŢĂ), iar în 2019, cu 33 de angajaţi, a înregistrat un profit net de numai 38.205 lei (minim istoric), la o cifră de afaceri de 5.268.569 lei, cea mai mică din ultimii 4 ani.
La 31 decembrie 2019, ARA MARAB CONSTRUCT SRL înregistra datorii de 1.929.360 lei şi active circulante de 3.699.919 lei… din care 1.508.983 lei în casă şi conturi la bănci! (sursa foto: giurgiuveanul.ro – ARCANU)