Nela-Mirela SECARĂ (foto) a ajuns „vedetă TV” la începutul acestui an, când ANTENA 3 a prezentat-o drept victimă a procurorilor DNA Oradea, ea fiind unic asociat şi administrator la ARTPEL GRUP SRL Şuncuiuş (CUI/CUF: 15476631), firmă care are ca obiect principal de activitate „fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie li a articolelor de harnaşament”.
Înfiinţată în iunie 2003, societatea bihoreană a ajuns la vânzări de 15,39 milioane lei în 2013 şi 20,32 milioane lei în 2014, dar ulterior a mers din rău în mai rău, iar în 2017 a ajuns la o cifră de afaceri de numai 4,10 milioane lei, exerciţiul financiar fiind încheiat cu pierderi de 675.607 lei şi datorii de 3.180.287 lei.
Pentru anul 2018, ARTPEL GRUP SRL încă nu a depus bilanţul, dar portalul instanţelor de judecată arată că anul trecut a avut mai multe dosare în calitate de debitoare, iar acum se judecă şi cu Fiscul pentru anularea unor acte de control.
Noul „statut” (de vedetă TV) al patroanei nu pare a fi impulsionat vânzările şi probabil nici relaţia cu Fiscul nu s-a îmbunătăţit, din moment ce ARTPEL GRUP SRL a decis să solicite protecţia Legii 85/2014, o cerere de intrare în insolvenţă (sau poate direct în faliment) fiind depusă pe 18 aprilie 2019.
Tribunalul Bihor încă nu a stabilit primul termen de judecată în Dosarul nr.1163/111/2019, dar probabil că această cerere va fi soluţionată înainte de minivacanţa de Paşti a bugetarilor. (sursa foto: dcnews.ro)