Iulian Costel ŢOCU (foto, 58 de ani) a fost deputat de Neamţ în perioada 1996-2004, iar la finalul „carierei” de parlamentar era în TOP 10 al celor mai bogaţi politicieni din România cu o avere estimată la 45-50 milioane dolari (detalii AICI).
După câţiva ani a dispărut din peisaj, lăsând loc zvonurilor că a fugit de frica unor dosare, după ce şi-a închis cam toate afacerile din Neamţ. Abia recent a fost trimis în judecată sub acuzaţia de evaziune fiscală, dar suma revendicată de Fisc este una ridicolă pentru un individ de o asemenea anvergură financiară – 80.000 lei (detalii AICI)
Dincolo de afacerea derulată cu infractorul Constantin APOSTOL pe vremea când acesta era şeful ADR Nord-Est, fostul deputat a făcut o tranzacţie şi mai zemoasă cu o firmă privată. Este vorba de GRUP EST SECURITY SRL Piatra Neamţ (CUI: 2861660), „cea mai mare societate de profil (de pază – n.r.) din ţară”, după cum susţine expertul contabil Petru BOGLIŞ, individ care a întocmit Raportul privind cauzele şi împrejurările apariţiei stării de insolvenţă. Acest raport a fost publicat abia luna trecută deşi firma de pază a intrat în insolvenţă pe 20 mai 2016 şi a trecut la faliment în decembrie 2016.
Iată ce spune expertul în documentul menţionat:
- Suma de 3.330.383 lei reprezintă o plată în avans conform unei promisiuni de vânzare cuprinsă în Antecontractul de vânzare cumpărare din data de 25.02.2015 încheiat între debitoare şi Ţocu Iulian (încheiat în prezenta av. Liliana Hurgheş), prin care debitoarea se obliga să cumpere dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea promitentului Ţocu Iulian Costel, din Piatra Neamţ, str.Mihai Eminescu nr.26 (sediul fostei televiziuni TVM Neamţ – n.r.)
- Preţul convenit a fost de 882.700 euro, din care 702.700 euro, echivalentul a 3.107.058 lei la cursul BNR de la data plăţii, trebuia achitat ca avans, diferenţa de 180.000 euro, urmând a fi achitată în 24 de luni (doi ani), în rate egale a 7.000 euro (probabil 7.500 euro/lună, că altfel nu iese socoteala – n.r.)
- În fapt s-a achitat avansul de 702.700 euro, în numerar, în data de 31.05.2015 şi parţial din prima rată în datele de 12.02.2016 şi 11.03.2016, respectiv sumele de 64.549 lei şi 158.776 lei
- Din motive care pot fi presupuse, dar nu şi probate în prezentul raport, nu s-a mai achitat şi diferenţa de sumă, astfel nu s-a putut perfecta contractul de vânzare cumpărare în formă autentică (prin notariat)
- În antecontractul de vânzare cumpărare susmenţionat s-a înserat o clauză care, având în vedere mărimea avansului (80% din total tranzacţie), poate fi considerată una abuzivă şi ilegală şi va trebui atacată în instanţă înăuntrul termenului de prescripţie. Este vorba de clauza care prevede că: „În cazul în care perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nu se realizează din culpa promitentei-cumpărătoare, aceasta va pierde avansul, sumele de bani achitate
Nu, nu e nicio greşeală. Iulian Costel ŢOCU a încasat de la GRUP EST SECURITY SRL (GES) peste 750.000 euro… din care cel puţin avansul de 702.700 euro ÎN NUMERAR. Pe lângă această încălcare a legii, nesancţionată de nimeni, se mai pune şi întrebarea dacă nu cumva ŢOCU ar fi trebuit să plătească TVA la această sumă. Dar toate aceste amănunte pălesc în faţa clauzei care spune că vânzătorul nu are nicio obligaţie în cazul în care cumpărătorul nu achită integral suma convenită!
Dincolo de faptul că patronul de la GES a mai „bifat” o afacere asemănătoare (aceasta), în cazul „înţelegerii” cu Iulian ŢOCU nu se pune întrebarea dacă tranzacţia includea şi televiziunea (îngropată între timp, după ce ani la rând a supravieţuit urmare a unei finanţări obscure), ci dacă nu cumva suma respectivă era altceva – o şpagă sau o taxă de protecţie, de exemplu -, iar antecontractul s-a vrut a fi doar o justificare (contabilă) pentru banii plătiţi de societatea comercială! (sursa foto: mesagerulneamt.ro)