ASPECTEX: S-a cerut sub incidenţa Legii 85/2014 o fabrică de confecţii cu peste 270 de angajaţi

Înfiinţată în iunie 2007, dar cu activitate din 2010, ASPECTEX SRL Brăila (CUI/CIF: 21907933) este o fabrică de confecţii deţinută la ora actuală de sexagenarul italian Domenico RIGA (preluată anul trecut de la nişte ciprioţi)… care nu deţine mai nimic (active imobilizate de sub 15.000 euro), lucrează în sistem lohn şi plăteşte cu salarii de mizerie peste 250 de angajaţi (279 în 2017, pentru 2018 încă nu a depus bilanţul).

Ca multe alte firme de acest gen, şi ASPECTEX SRL a ajuns la concluzia că nu mai poate sau nu mai vrea să plătească „noul” salariu minim stabilit de Executiv şi a solicitat intrarea sub incidenţa Legii 85/2014.

În cazul ASPECTEX SRL, cererea de intrare în insolvenţă sau poate chiar direct în faliment a fost depusă pe 27 mai 2019 şi a dus la constituirea Dosarului nr.1062/113/2019. Tribunalul Brăila încă nu a stabilit data primului termen de judecată… şi nu ar trebui să admită cererea dacă debitoarea nu depune bilanţul pe 2018! (sursa foto: ejobs.ro)