AURNIVAS: Firma lui Vasile CIOCÎRLAN se confruntă cu o cerere de insolvenţă… depusă de ARABESQUE

ARABESQUE SRL Galaţi (CUI/CIF: 5340801) – companie cu 2.981 angajaţi şi vânzări de 1,92 MILIARDE LEI în 2019 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva AURNIVAS SRL Bârnova (CUI/CIF: 14105457. Această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.1300/99/2021 de la Tribunalul Iaşi.

Demn de semnalat este şi faptul că, în decembrie 2020, ARABESQUE SRL a avut câştig de cauză în Dosarul de „încuviinţate execulare silită” 31654/245/2020 de la Judecătoria Iaşi, decizia instanţei arătând că firma ieşeană trebuie să achite peste 70.000 lei.

Înfiinţată în august 2001, societatea AURNIVAS SRL este deţinută şi administrată de Vasile CIOCÎRLAN, execută „Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidentiale şi nerezidentiale”, ar pentru anul 2019 a raportat 34 de angajaţi, profit net de 30.214 lei, la o cifră de afaceri de 1.612.443 lei, datorii de 883.443 lei şi active circulante de 849.755 lei, din care stocuri de 486.809 lei.