AUTOTEHNOROM SRL Şcheia (CUI/CIF: 17103310) a intrat în insolvenţă, oficial la propria cerere, pe data de 22 noiembrie 2024, conform deciziei pronunţate de Tribunalul Suceava în Dosarul nr.4547/86/2024.
În cadrul procedurii generale de insolvenţă, RTZ & PARTENERS SPRL FILIALA BUCUREŞTI va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, iar data de 31 decembrie 2024 este termenul limită pentru înscrierea la masa credală, tabelul preliminar urmând să fie publicat cel târziu pe 17 ianuarie 2025.
Înfiinţată în ianuarie 2005, societatea AUTOTEHNOROM SRL este deţinută şi administrată de Ion Vasile RÎPAN (foto), cu menţiunea că acesta a preluat – în mai 2024 – 160.000 părţi sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare (50% din capitalul social) de la OPERATIONAL AUTOLEASING SRL Şcheia (CUI/CIF: 14783697), firmă controlată tot de RÎPAN.
Deşi numele sugerează altceva, iar iniţial s-a ocupat de transport de persoane, AUTOTEHNOROM SRL execută lucrări de construcţii drumuri şi autostrăzi, iar în ultimii 5 ani (2019-2023) a înregistrat un profit net cumulat de 32.117.736 lei.
Pentru anul 2023, AUTOTEHNOROM SRL a raportat 416 angajaţi, profit net de 5.450.108 lei, la o cifră de afaceri de 200.990.466 lei, în scădere cu aproape 70 milioane lei, datorii de 175.577.940 lei (maxim istoric) şi active circulante de 139.947.684 lei, din care creanţe de 70.961.480 lei.
AUTOTEHNOROM SRL este al doilea constructor din judeţul Suceava cu afaceri de peste 200 milioane lei în 2023… care a intrat sub incidenţa Legii 85/2014 în acest an, după CONCRET CONSTRUCT A.G. SRL Gura Humorului (CUI/CIF: 22205619) – detalii AICI.
Referitor la recent intrată în insolvenţă AUTOTEHNOROM SRL, demn de semnalat este faptul că ListaFirme „a premiat” această societate cu nu mai puţin de 4 diplome pentru clasarea pe locul I în patru topuri realizate de site-ul listafirme.ro (BORG DESIGN SRL, administrator Iustin DIAC) pe 1 august 2024, nu în urmă cu câţiva ani – DOVADA AICI. (sursa foto: bucovinatv.ro)
CITIŢI ŞI:
CONCRET CONSTRUCT AG a intrat în insolvenţă; compania deţinută de CREŢU, GRÎUL şi SANDU a avut 256 angajaţi şi afaceri de 220,66 milioane lei în 2023
………………………….