Deţinută şi administrată de Cosmin Daniel BÂRZA, societatea BATMA TRANS SRL (CUI/CIF: 17245722) are sediul social în satul Abram din judeţul Bihor, a fost înmatriculată pe 16 februarie 2005, şi s-a vrut a fi service auto şi comerciant de piese de schimb.
Pentru anul trecut a raportat 6 angajaţi, pierderi de 24.995 lei şi o cifră de afaceri de 1,16 milioane lei, iar exerciţiul financiar 2018 a fost închis cu datorii totale de 1.035.738 lei, active imobilizate de 103.833 lei şi circulante de 871.271 lei, din care stocuri – 831.590 lei.
Deşi rezultatele din anul 2018 nu au fost chiar foarte proaste, iar stocurile acoperă mare parte din datorii – dacă există şi în realitate, nu doar în contabilitate -, BÂRZA a solicitat intrarea firmei direct în faliment, precizând în documentaţia depusă la Dosarul nr.1290/111/2019 că datoriile scadente se ridică la 979.412,68 lei şi nu există şanse de reorganizare.
Judecătorul sindic Constantin MANOLIU de la Tribunalul Bihor a admis cererea aşa cum a fost formulată, a dispus deschiderea procedurii simplificate (faliment) şi a numit în funcţia de lichidator judiciar provizoriu practicianul propus de debitoare, C.I.I. TĂMĂŞAN OVIDIU.
Instanţa a stabilit data de 24 iunie 2019 drept termen limită pentru înscrierea la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 19 septembrie 2019, ora 15:00, la adresa: Oradea, bd.Dacia nr.44, bl.B 12, ap.2.
Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.1290/111/2019, al debitoarei BATMA TRANS SRL Abram, este programat pe 24 septembrie 2019. (sursa foto: autokauf-ratgeber.ch)