BATSYSTEM INTERPREST SRL Băneşti (CUI/CIF: 33543178) a intrat în insolvenţă (la propria cerere) pe data de 27 martie 2023, susţinând în documentaţia depusă la Dosarul nr.988/105/2023 de la Tribunalul Prahova că are datorii de 685.700 lei (2.040 lei către salariaţi şi 683.660 1ei la bugetul de stat.
Tabelul preiminar prezintă o masă credală de „numai” 556.969 lei şi un singur creditor (AJFP Prahova), iar site-ul ANAF arată că stopajul la sursă reprezintă mai mult de o treime din această sumă.
Numit la propunerea debitoarei, administratorul judiciar provizoriu EUROPEAN LEX INSOLVENCY IPURL nu a publicat tabelul definitiv (termenul limită a fost 12 iunie 2023) şi nici Procesul Verbal al primei Adunări a Creditorilor (programată pe 23 mai 2023), iar Raportul privind cauzele insolvenţei este plin de tâmpenii ale practicianului Carmen Elena ROŞU.
Aşa-zisul specialist în insolvenţe susţine că a primit bilanţurile pe anii 2019-2022 şi balanţa la 31 martie 2023, dar nu prezintă nicio informaţie din bilanţul pe 2022 (nedepus la Fisc nici până acum) sau din balanţa menţionată. Dintre prostiile debitate de EUROPEAN LEX INSOLVENCY IPURL menţionez doar câteva:
- „debitoarea avea de încasat sume importante de la debitori”; în realitate, BATSYSTEM INTERPREST SRl a încheiat anul 2021 cu o valoare negativă a creanţelor
- sunt prezentate grafice cu referire la „perioada de reorganizare”; debitoarea este în perioada de observaţie, nici măcar nu a fost depus un plan de reorganizare judiciară
- „executările puse în mişcare de către asociaţii societăţii”, firma are un singur asociat, care nu este înscris la masa credală
Totuşi, cea mai proastă explicaţia a administratorului judiciar cu privire la cauza incapacităţii de plată este aceasta: „lipsa permanentă de disponibilităţi băneşti care a dus la dificultăți în achitarea furnizorilor restanţi”.
BATSYSTEM INTERPREST SRL a încheiat anul 2019 cu lichidităţi de 1.223.924 lei, anul 2020 cu 940.126 lei, iar la 31 decembrie 2021 figura cu 1.072.585 lei în caă şi conturi la bănci (şi capitaluri proprii de 1.099.635 lei).
Prin urmare, problema cea mai mare de la firma de construcţii deţinută şi administrată de septuagenara Georgeta TĂNASE este… unde sunt (ce s-a întâmplat cu) disponibilităţile de peste un milion de lei?
În condiţiile în care Fiscul nu a reuşit să recupereze sumele cuvenite în urma popririi conturilor, rezultă că banii respectivi erau în casieria societăţii… sau, mai degrabă, în buzunarele cuiva.
Şi parcă pentru a dovedi că toţi incompetenţii şi/sau ticăloşii au ajuns practicieni în insolvenţă, EUROPEAN LEX INSOLVENCY IPURL susţine că dispariţia lichidităţilor şi neplata datoriilor la stat (cu stopaj la sursă „grupa mare”) nu sunt „elemente care să indice culpa vreunei persoane în producerea stării de insolvenţă”!