BERGENBIER – pierderi de 100 milioane euro în 6 ani; URSUS – evoluţii oscilante; HEINEKEN – profit în ultimii 10 ani

bere_oktoberfest

Piaţa berii din România este controlată de trei mai jucători – BERGENBIER, URSUS şi HEINEKEN. Dacă raportez vânzările primului jucător menţionat la cele ale următorilor doi, BERGENBIER nu mai e chiar aşa de mare. Dar problema este alta: în timp ce una dintre companii raportează profituri importante de mai bine de 10 ani, în timp ce alta o „scaldă” între profit şi pierdere (hai să admitem că unii ani sunt buni, alţii nu), există un jucător care de 6 ani înregistrează numai pierderi. Şi nu pierderi de câteva mii de euro, ca să spui că e „meritul contabilului”. Sunt pierderi care, în 6 ani, au depăşit 100 milioane euro. Şi e cam greu de crezut că nişte acţionari străini acceptă un management defectuos şi rezultate negative o perioadă atât de lungă!

BERGENBIER SA Voluntari (CUI: 6608725) a încheiat anul trecut cu pierderi de peste 104 milioane lei, la o cifră de afaceri de 465,56 milioane lei, rezultat puţin mai prost decât cel de anul trecut, dar mai bun faţă de 2012. Totuşi, de 6 ani, această companie nu mai ştie ce este profitul, pierderile din această perioadă (2009-2014) totalizând 454.546.978 lei, ceea ce înseamnă peste 100 milioane euro (la cursul actual).

BERGENBIER-10-ani-w

La finalul anului trecut, BERGENBIER SA înregistra datorii totale de 461,85 milioane lei, valoare apropiată de cifra de afaceri, în timp ce creanţele erau de 72,36 milioane lei, stocurile de 14,43 milioane lei, iar suma din casă şi conturi totalizează puţin peste 29 milioane lei. Dacă e să fac un calcul răutăcios, rezultă că fiecare din cei 665 de angajaţi (număr mediu în 2014) a produs pierderi de 156.880 lei/an, adică de 13.073 lei/lună, iar pentru asta a fost răsplătit cu vreo 2.000 lei/lună (presupun că acesta ar fi salariul mediu). Dacă firmă dădea fiecărui angajat câte o donaţie de 2.000 lei/lună, rezultatul final era mult mai bun!

Conform Registrului Comerţului, BERGENBIER SA are un capital social de 433.381.673,40 lei, deţinut de STARBEV NETHERLANDS BV – 99,9982731%, diferenţa fiind în posesia unor acţionari tip listă (proveniţi din cuponiadă). Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general este Lucian Laurenţiu GHINEA (42 de ani), alţi doi cetăţeni britanici având atribuţii de administrator.

Dacă facem o paralelă, putem spune că BERGENBIER evoluează ca Naţională de fotbal a României, pe care o susţine financiar. Probabil ca partener de afaceri (contract comercial de publicitate/promovare) şi nu ca sponsor, aşa cum se spune. Sponsor, în sensul legal al cuvântului, nu prea are cum să fie o firmă care „a eliminat din vocabular” cuvântul profit.

URSUS BREWERIES SA Bucureşti (CUI: 199095) a avut evoluţii oscilante în ultimii ani. Dacă iau în calcul ultimii 5 ani, societatea e pe minus. „Chiar bine” pe minus. Dacă mai adaug 5 ani anteriori, rezultatul este pozitiv, în principal datorită perioadei de excepţie 2006-2008, aceşti trei ani fiind încheiaţi cu profituri de peste 100 milioane lei, deşi vânzările au fost mult mai mici decât cele actuale (ca valoare nominală).

URSUS-BREWERIES-10-ani-w

Anul trecut, cifra de afaceri a scăzut puţin faţă de 2013, ajungând la 1,4 miliarde lei, iar rezultatul financiar a fost negativ (pierderi de 892.789 lei), în timp ce pentru 2013 a fost raportat un profit net de peste 1,1 milioane lei. La sfârşitul anului trecut, datoriile totalizau 659,18 milioane lei, creanţele – 254,85 milioane lei, iar suma din casă şi conturi era de numai 5,86 milioane lei.

URSUS BREWERIES SA are un capital social de 26.568.425,70 lei, deţinut de SAB MILLER EUROPE BV – 98,67% şi, din nou, acţionari tip listă – 1,33%. Ca director general şi preşedinte CA figurează (în evidenţele Registrului Comerţului) rusul Igor TIKHONOV (45 de ani).

Deşi are vânzări ceva mai mici decât „regele berii din România” (e plină de regi ţara asta!), compania HEINEKEN ROMANIA SA Bucureşti (CUI: 13240781) este, de departe, cel mai profitabil berar din ţara noastră. Toţi ultimii 10 ani au fost încheiaţi cu profit, totalul plusului net din ultimii 10 ani fiind de 1,278 MILIARDE LEI (peste 300 milioane euro dacă ţin cont de cursul mediu al fiecărui an).

Anul trecut, profitul net a fost de 138,76 milioane lei, la o cifră de afaceri de puţin peste un miliard de lei, performanţe obţinute cu 1.147 salariaţi. Dacă fac acelaşi calcul ca şi la „loserii berii”, rezultă că, în medie, fiecare angajat HEINEKEN a produs un profit net de 120.981 lei, adică peste 10.000 lei lună.

HEINEKEN-ROMANIA-10-ani-w

Capitalul social al HEINEKEN ROMANIA SA este de 302.485.365 lei, principalul acţionar fiind HEINEKEN INTERNATIONAL BV – 98,44%, diferenţa fiind în posesia HEINEKEN ROMANIA SA – 0,2% (da, e legal ca o firmă să deţină propriile acţiuni) şi o unei persoane fizice – 1,54%. Preşedinte şi director general al companiei este olandezul Antonius Johannes ROMBOUTS (46 de ani).

Acestea sunt, în mare, rezultatele berarilor din România. Rezultate care, după părerea mea, sunt în concordanţă cu reclamele difuzate pentru mărcile reprezentative ale fiecărei companii…