Firma administrată de Manuela Angela HOZOC şi Florin HOZOC a depus o nouă cerere de insolvenţă; datoriile la stat sunt de „numai” 979.089 lei… cu aproape 30% mai mici decât în urmă cu un an

Pe data de 9 iulie 2024, debitoarea BESMAX PHARMA DISTRIBUTION SRL Bucureşti (CUI/CIF: 32118617) a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv, numai că această cerere a fost respinsă atât de Tribunalul Bucureşti, cât şi de Curtea de Apel Bucureşti – Dosarul nr.23044/3/2024.

Deşi a doua instanţă s-a pronunţat pe 29 octombrie 2024, BESMAX PHARMA DISTRIBUTION SRL a înregistrat o cerere de insolvenţă abia pe 2 decembrie 2024, dar şi această nouă solicitare a eşuat… pentru că debitoarea nu a depus documentele prevăzute de Legea 85/2014 – Dosar nr. 45304/3/2024.

Deoarece până la judecarea unei eventual apel ar trece câteva luni, firma bucureşteană a depus o nouă cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă (pe data de 18 decembrie 2024), iar aceasta urmează să fie analizată de Tribunalul Bucureşi pe data de 14 ianuarie 2025Dosar nr.47603/3/2024.

Înfiinţată în august 2013, societatea BESMAX PHARMA DISTRIBUTION SRL se prezintă pe site-ul propriu drept o „companie românească specializată în comerţul cu produse farmaceutice şi dispozitive medicale de ultimă generaţie”, îi are ca asociaţi pe Manuela Angela HOZOC (51%), Sebastian Teodor Gheorghe VLĂDESCU (39%) şi Sebastian Alexandru VLĂDESCU (10%), iar Manuela Angela HOZOC şi Florin HOZOC (foto) figurează ca administratori.

BESMAX PHARMA DISTRIBUTION SRL a încheiat anul 2023 cu un profit net de 3.059.549 lei (faţă de pierderi de 3.667.961 lei în 2022 şi de 1.372.025 lei în 2021), datorii de 3.683.909 lei (7.402.598 lei cu un an în urmă) şi capitaluri proprii negative de „numai” -1.088.187 lei, faţă de -4.147.736 lei la finalul anului 2022.

Conform site-ului ANAF, firma administrată de Manuela Angela HOZOC şi Florin HOZOC figurează pe „lista ruşinii”, totalul restanţelor fiscale la 30 septembrie 2024 fiind de 979.089 lei, cu următoarea structură:

  • Bugetul de stat = 730.253 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 178.944 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 69.892 lei

Partea bună este că datoriile la stat au scăzut cu aproape 30% faţă de 30 septembrie 2023 (1.346.285 lei la acea dată)… dar partea proastă este că există în continuare o componentă semnificativă de stopaj la sursă. (sursa foto: facebook.com/florin.hozoc)