Societatea BIGPRINT ROMANIA SA Bucureşti (CUI/CIF: 17615949), denumită anterior BIGPRINT GROUP SA şi BIGPRINT ROMANIA PRINTING HOUSE SA, a fost înfiinţată în mai 2005, îl are ca acţionar majoritar (99,31%) pe Zoltan ZAVACZKI şi în 2018, cu 91 de angajaţi, a înregistrat pierderi de 855.792 lei, o cifră de afaceri de 16,55 milioane lei, datorii de 10.767.930 lei şi active circulante de 10.935.129 lei, din care creanţe de 8.258.221 lei.
Pe 14 august 2019, BIGPRINT ROMANIA SA a solicitat să intre în insolvenţă, dar ulterior a revenit asupra cererii… şi a optat pentru intrarea direct în faliment prin procedură simplificată. În documentaţia depusă la Dosarul nr.24656/3/2019, debitoarea a precizat că „valoarea datoriei pe care o are este în cuantum de 8.387.892,21 lei către furnizori şi alţi creditori şi datorii în cuantum de 834.126,97 lei către creditorii bugetari„.
Judecătorul sindic a dispus (pe 4 septembrie 2019) „intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului BIGPRINT ROMANIA SA” şi a numit C.I.I. MOSORA MIHAELA HRISANTA în funcţia de lichidator judiciar provizoriu, cu o remuneraţie iniţială de 3.000 lei.
Instanţa a mai stabilit ziua de 21 octombrie 2019 drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, în timp ce data pentru prima Adunare a creditorilor urmează să fie stabilită ulterior (până acum nu a fost comunicată).
Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.24656/3/2019, al debitoarei BIGPRINT ROMANIA SA, este programat pe 11 decembrie 2019. (sursa foto: bigprint.eu)