BLUE SPA IMPEX – direct în faliment; lichidatorul Gabriela TOPORAN a publicat notificarea după expirarea termenului de înscriere la masa credală; patroana Adriana Sorina DINCĂ mai are la activ două falimente… de care s-a ocupat tot Gabriela TOPORAN

Deţinută şi administrată de Adriana Sorina DINCĂ, societatea BLUE SPA IMPEX SRL Bucureşti (CUI/CIF: 28263309) a înregistrat pierderi de la înfinţare (2011) şi până în 2017 (pentru 2018 nu a fost publicat bilanţul), gaura totalizată în aceşti 7 ani fiind de 1.697.281 lei.

Firma bucureşteană – care a prestat activităţi de întreţinere corporală (Cod CAEN: 9604) – s-a cerut direct în faliment încă din 5 februarie 2019, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.3227/3/2019 a precizat că are datorii de peste 3 milioane lei (1.000.000 lei – bugetare, 1.103.000 lei către furnizori şi 1.118.000 lei – alte datorii) şi „nu mai obţine niciun fel de venituri”… afirmaţie care sugerează că, de fapt, activitatea a fost mutată pe o altă societate (sau chiar pe două).

Pentru că debitoarea nu a depus din prima înscrisurile prevăzute de lege, instanţa a pronunţat sentinţa abia pe 8 aprilie 2019, iar atunci a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată, iar în funcţia de lichidator judiciar provizoriu a desemnat practicianul propus de debitoare, TOP-RO EUROMAX 3L IPURL (Gabriela TOPORAN).

Fără niciun fel de jenă, Gabriela TOPORAN a publicat în BPI notificarea privind deschiderea procedurii de faliment pe data de 24 mai 2019, în condiţiile în care termenul limită pentru înscrierea la masa credală era 23 mai 2019.

Mai mult, lichidatorul judiciar provizoriu nu a publicat tabelul preliminar al creanţelor, deşi termenul limită a fost 31 mai 2019, iar despre prima Adunare a Creditorilor a menţionat (în notificare) doar ziua când ar trebui să se întrunească… fără să precizeze locul şi ora.

Demn de menţionat este şi faptul că Gabriela TOPORAN s-a mai ocupat şi de celelalte două falimente pe care le-a bifat Adriana Sorina DINCĂ până acum: ADIVIO DENT SRL (CUI/CIF: 15009288) şi BLUE AMBIENT SRL (CUI/CIF: 19013460).

Şi s-ar putea să primească „de lucru” şi pe viitor, pentru că Adriana Sorina DINCĂ mai figurează ca asociat la DEKAMAT BUILD SRL (CUI/CIF: 18645689), DPC SINCE 2010 SRL (CUI/CIF: 30588094), LOTUS CONSULTING COMPANY SRL (CUI/CIF: 1565607), SALON CRÂNGAŞI SRL (CUI/CIF: 40636326) şi SALON TITAN SRL (CUI/CIF: 40636415), ultimele două fiind înfiinţate în luna februarie a acestui an.

Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.3227/3/2019, al debitoarei BLUE SPA IMPEX SRL Bucureşti, este programat pe 19 septembrie 2019. (sursa foto: bluespa.ro)