BUCHAREST ARENA SA Buftea (CUI: 19026338), societatea care deţine Palatul/Domeniul Ştirbey, a intrat în insolvenţă pe 25 ianuarie 2018, oficial la propria cerere… deşi Dosarul nr. 3343/93/2016 a fost deschis încă din septembrie 2016, la cererea creditoarei ALPHA BANK.
Administratorul judiciar provizoriu, EURO INSOL SPRL (Andreea MUNTEANU), a publicat tabelul preliminar al creanţelor, document care nu aduce cine ştie ce surprize, chiar dacă masa credală are o valoare impresionantă – 109,8 milioane lei. Cei mai important creditor este ALPHA BANK, care are de recuperat 57,6 milioane lei (52,48% din masa credală), sumă care reprezintă o creanţă teoretic garantată.
EURO INSOL SPRL a publicat şi raportul privind cauzele insolvenţei, analiză care prezintă istoria Palatului Ştirbey, dar şi câte cărucioare, maşini de spălat farfurii sau feliatoare de mezeluri are în dotare societatea BUCHAREST ARENA SA!
Din raportul menţionat mai aflăm că debitoarea a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 9.458.389 lei, în creştere faţă de 2016 (6.891.732 lei), numai că exerciţiul financiar 2017 a fost încheiat cu pierderi de 3.999.599 lei, faţă de „numai” 2,94 milioane lei în 2016.
O explicaţie a acestor pierderi semnificative o găsim în „Raport de activitate” (al administratorului judiciar, pentru perioada 25 ianuarie 2018 – 28 februarie 2018), document în care Andreea MUNTEANU spune aşa:
- Potrivit raportului administratorului special, principala strategie de marketing pentru recâştigarea pieţei în 2016 a fost practicarea unor preţuri de dumping, societatea nedispunând de fonduri necesare pentru realizarea unor campanii publicitare.
- Rezultatele au fost imediat resimţite, până la finele anului 2017 dublându-se cifra de afaceri, a numărului de evenimente şi a numărului de clienţi. Concomitent cu îmbunătăţirea serviciilor şi a bazei materiale, preţurile au fost repoziţionate în marjele pieţei pentru sezonul 2018.
După cum se observă din aceste afirmaţii, firma nu are nicio jenă în a preciza că a comis o ilegalitate (practicarea unor preţuri de dumping), ci chiar consideră că a fost strategie eficientă… luând în calcul numai creşterea cifrei de afaceri, nu şi a pierderilor.
Administratorul judiciar trece cu vederea peste această practică neconcurenţială şi prezintă o listă de „viitoare realizări” ale organizatorului de evenimente BUCHAREST ARENA SA, întărind părerea exprimată anterior: „având în vedere trendul crescător al parametrilor semnificativi, cât şi planul de măsuri prevăzut în perioada de reorganizare, considerăm că există premisele pentru redresarea financiară a societăţii şi pentru atragerea unor fluxuri de capital şi investitori noi”.
Prima Adunare a Creditorilor este convocată pentru 10 aprilie 2018, ora 10:00, la sediul ales al administratorului judiciar (Bucureşti, Opera Center One, str.Costache Negri nr.1-5, et.3, sector 5), dar singurul vot care contează va fi cel exprimat de ALPHA BANK.
Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.3343/93/2016*, al debitoarei BUCHAREST ARENA SA Buftea, este programat pe 19 aprilie 2018. (sursa foto: facebook.com/domeniul.stirbey)
DOCUMENTE ATAŞATE:
BUCHAREST ARENA SA – Tabel preliminar (completat) al creanţelor
BUCHAREST ARENA SA – Raport de activitate (25.01.2018 – 28.02.2018)