C-GAZ & ENERGY DISTRIBUŢIE: Insolvenţă la o companie cu afaceri de 58 milioane euro

Distribuitorul de gaze naturale şi energie electrică (în special pentru „consumatori industriali de medie dimensiune”, după cum susţine pe site-ul propriu) C-GAZ & ENERGY DISTRIBUŢIE SRL Bucureşti (nume anterior – GAZ SUD FURNIZARE SRL; CUI/CIF: 24886568) a intrat în insolvenţă, la propria cerere, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.21506/3/2019 a precizat că „are datorii faţă de creditorii bugetari şi chirografari în cuantum de 35.641.059,18 lei„.

Chiar dacă această valoare a restanţelor financiare este impresionantă, diferă foarte mult de cea din bilanţul aferent anului trecut – 89.881.334 lei. Pentru 2018, C-GAZ & ENERGY DISTRIBUŢIE SRL a raportat 15 angajaţi, o cifră de afaceri de 276,7 milioane lei, pierderi de 16,27 milioane lei şi capitaluri proprii negative, de -12.114.019 lei.

În cadrul procedurii generale de insolvenţă, PRIME INSOLV PRACTICE SPRL (Ioana TOMA) va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, iar data de 21 octombrie 2019 este termen limită pentru înscrierea la msa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 18 noiembrie 2019, la sediul practicianului.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.21506/3/2019, al debitoarei C-GAZ & ENERGY DISTRIBUŢIE SRL Bucureşti, este programat pe 6 decembrie 2019. (sursa foto: cgaz.ro)