Acasă Uncategorized CEC BANK a depus cereri de insolvenţă împotriva a 5 firme tulcene...

CEC BANK a depus cereri de insolvenţă împotriva a 5 firme tulcene controlate de ŞOTRE; deşi nu s-a înţeles cu creditorii şi procedura a fost închisă, LIDAS a solicitat din nou intrarea în concordat preventiv

Pe 1 iulie 2026, CEC BANK a depus cereri de insolvenţă împotriva următoarelor 5 firme cu sediul social în judeţul Tulcea:

  • AIR SUPPLY SYSTEM SRL Mineri/Somova (CUI/CIF: 46969630) – Dosar nr.1175/88/2026
  • DONARIS SA Tulcea (CUI/CIF: 2361737) – Dosar nr.1176/88/2026
  • LIDAS IMPEX SRL Mineri/Somova (CUI/CIF: 15907815) – Dosar nr.1177/88/2026
  • POLIAMBALEX SRL Mineri/Somova (CUI/CIF: 32107693) – Dosar nr.1178/88/2026
  • STEAM SUPPLY TECHNOLOGY SRL Mineri/Somova (CUI/CIF: 46969648) – Dosar nr.1179/88/2026

În afară de POLIAMBALEX SRL, care este deţinută şi administrată de Dan Iulian ŞOTRE, celelalte 4 debitoare sunt controlate de Liviu Petre ŞOTRE (foto), individ care se prezintă ca fiind doar director general la LIDAS SRL Mineri/Somova (CUI/CIF: 4611791), această companie fiind deţinută şi administrată în acte de Elena ANASTASE.

Şi LIDAS SRL este „beneficiara” unei cereri de insolvenţă din partea CEC BANK, Dosarul nr.281/88/2026 având programat termen de judecată pe 11 august 2026.

În ceea ce priveşte cele 5 firme „atacate” pe 1 iulie 2026 cu cereri de insolvenţă, acestea au încheiat anul 2025 cu următoarele datorii:

  • AIR SUPPLY SYSTEM SRL – 9.297.584 lei, capitaluri proprii negative (-1.150.037 lei)
  • DONARIS SA – 11.542.469 lei, capitaluri proprii pozitive (+2.725.376 lei)
  • LIDAS IMPEX SRL – 9.001.382 lei, capitaluri proprii negative (-351.513 lei)
  • POLIAMBALEX SRL – 8.081.453 lei, capitaluri proprii negative (-1.323.108 lei)
  • STEAM SUPPLY TECHNOLOGY – 9.461.810 lei, capitaluri proprii negative (-1.289.884 lei)

Revenind la marea problemă LIDAS SRL, administratorul Elena ANASTASE a depus ieri, 1 iulie 2026, o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv (Dosarul nr.1156/88/2026)… deşi o procedură de acest tip a fost deschisă în noiembrie 2025 şi, pentru că nu s-a ajuns la o înţelegere cu creditorii, a fost chiar recent închisă – detalii AICI.

În condiţiile în care CEC BANK şi alţi creditori insistă pentru varianta insolvenţei, este de neînţeles cum crede Elena ANASTASE (sau ŞOTRE) că LIDAS SRL va intra iar în concordat preventiv… sau poate are vreo promisiune din partea Tribunalului Tulcea că „mai merge o tură”! (sursa foto: zf.ro)

CITIŢI ŞI:
LIDAS: „S-a pus cruce” pe procedura de concordat preventiv, apelul debitoarei a fost respins; compania tulceană de panificaţie cu peste 500 de angajaţi a încheiat anul 2025 cu pierderi de 37,57 milioane lei şi datorii de 401 milioane lei