CEREALFERT: Insolvenţă cu datorii declarate de peste 21,5 milioane lei

Societatea CEREALFERT SRL Călăraşi (CUI/CIF: 31905808) a intrat în insolvenţă, oficial la propria cerere, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.1544/116/2020 a precizat că «datoriile pe termen scurt ale societăţii se ridică (la data de 30.10.2020) la suma totală de 20.160.496,6 lei», iar restanţele financiare pe termen lung sunt în cuantum de 1.460.126,74 lei.

În cadrul procedurii generale, VALROM CONSULT IPURL va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, iar data de 25 februarie 2021 este termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor.