Cerere de insolvenţă împotriva ADISS; acţiunile companiei maramureşene se tranzacţionează la BVB; în primul semestru din 2024, veniturile din vânzări au scăzut cu 36,7%

În ultima zi a lunii octombrie 2024, INDATECH SRL Sâncraiu de Mureş (CUI/CIF: 12857143, administratori: Daniel BURDUV şi Bianca BURDUV) – firmă care „oferă soluţii industriale complete precum şi echipamente electrice şi de automatizare pentru instalaţii electrice de la unii dintre cei mai mari producători din lume”, cu 4 angajaţi şi afaceri de 1,97 milioane lei în 2023 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva ADISS SA Tăuţii-Măgherăuş (CUI/CIF: 3359107), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.3669/100/2024 de la Tribunalul Maramureş.

Înfiinţată în 1994, ADISS SA se prezintă drept o companie de inginerie specializată în domeniul tratării şi epurării apei, „printre singurii producători români de staţii compacte şi echipamente de proces”.

Avându-l pe Cristian RAŢ ca acţionar majoritar (76%), ADISS SA are acţiunile tranzacţionate la BVB (AeRO Premium) sub simbolul ADISS, iar preţul mediu înregistrat astăzi (1 noiembrie 2024) a fost de 0,6550 lei/acţiune, în condiţiile în care valoarea nominală este de 0,5 lei.

Pentru anul 2023, societatea ADISS SA a raportat 61 de angajaţi, profit net de 91.056 lei, la o cifră de afaceri de 38.136.708 lei, datorii de 49.584.893 lei şi active circulante de 61.617.413 lei, din care stocuri de 41.063.409 lei.

Conform unui comunicat postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, „ADISS SA a înregistrat în primul semestru al anului 2024 venituri din vânzări în valoare de 12 milioane de lei, în scădere cu 36,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent” – AICI. (sursa foto: adiss.ro)