Cerere de insolvenţă împotriva CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE; acţiunile companiei ieşene sunt tranzacţionate la BVB

MIR & MARAGRO SRL Netezi/Grumăzeşti (CUI/CIF: 32912609, administratori Bogdan SPATARIU şi Marius Sorin MATASĂ) – constructor cu 31 de angajaţi, profit net de 12,1 milioane lei şi cifră de afaceri de 35,15 milioane lei în 2022 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE SA Iaşi (CUI/CIF: 1957570), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.1702/99/2024.

CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE SA Iaşi provine dintr-o fostă întreprindere socialistă şi este specializată în lucrări de construcţii hidrotehnice, civile şi industriale, îmbunătăţiri funciare, alimentări cu apă şi construcţii agricole. Are un capital social de 1.303.560 lei, iar acţiunile sunt listate la BVB sub simbolul CHIA, preţul de tranzacţionare din ultimul an fiind cuprins între 22,8 lei şi 38 lei/acţiune, în condiţiile în care valoarea nominală este de 2,5 lei. Principalul acţionar al companiei este Mihai LUPU – 42,45%.

Conform site-ului BVB, societatea CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE SA (administratori: Silviu Viorel HOLBAN, Ioan CAREJA şi Alexandru FETCU) a raportat pentru primul semestru al anului 2023 o cifră de afaceri de 11.155.494 lei… faţă de 5.433.789 lei în întreg anul 2022. (sursa foto: conhidro.ro)