Acasă Uncategorized Cerere de insolvenţă împotriva DANA POINT… firmă cu datorii de peste 31...

Cerere de insolvenţă împotriva DANA POINT… firmă cu datorii de peste 31 milioane lei

Compania italiană AMCO-ASSET MANAGEMENT COMPANY SPA a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva DANA POINT SRL Iaşi (CUI/CIF: 13582245), societate care are ca obiect principal de activitate „fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de harnaşament” (Cod CAEN: 1512).

Înfiinţată în noiembrie 2000, DANA POINT SRL a înregistrat pierderi de 6.142.612 lei în 4 ani (2015-2018), iar pentru 2018 a raportat 82 de angajaţi, pierderi de 1.005.708 lei, la o cifră de afaceri de 8.492.646 lei, datorii de 31.731.510 lei şi capitaluri proprii negative, de -5.009.927 lei. Societatea ieşeană se află şi printre cei mai mari datornici către Primăria Iaşi, cu 174.495,67 lei (la 31 decembrie 2019).

Solicitarea de aplicare a Legii 85/2014 împotriva DANA POINT SRL a dus la constituirea Dosarului nr.916/99/2020, pentru care Tribunalul Iaşi încă nu a programat primul termen de judecată. (sursa foto: danapoint.ro)