Cerere de insolvenţă împotriva QUERCUS COMPANY GRUP („All Inclusive Catering”)

MTD MACROTRADE SRL Dâmbroca/Buzău (CUI/CIF: 37726151) – „firmuliţă” cu afaceri de 17.245 lei în 2018 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva QUERCUS COMPANY GRUP SRL Bucureşti (CUI/CIF: 8467010). Această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.14926/3/2020, pentru care Tribunalul Bucureşti a programat primul termen de judecată tocmai pe 27 octombrie 2020.

Înfiinţată în mai 1996, firma de catering QUERCUS COMPANY GRUP SRL administrează site-ul allinclusivecatering.ro, este deţinută de Teodora MODREANU şi Silvia MODREANU, cu menţiunea că doar octogenara Teodora MODREANU îndeplineşte atribuţii de administrator, încă nu a depus bilanţul aferent exerciţiului financiar 2019, iar pentru 2018 a raportat 54 de angajaţi, profit net de 1.529.042 lei, la o cifră de afaceri de 9.170.416 lei, datorii de 1.850.693 lei şi active circulante de 1.953.852 lei, din care creanţe de 1.865.929 lei.

Cele două patroane MODREANU mai deţin participaţii la 3 firme active: DOLCE MONDO BY THEO SRL (CUI/CIF: 41411615) – înfiinţată în 2019, ILFOVEANA PAN SRL (CUI/CIF: 26143772) şi QUERCUS QUALITY SRL (CUI/CIF: 33850938). (sursa foto: facebook.com/ALLinclusiveCatering)