Ieri, 6 septembrie 2019, INSACONS TOTAL SRL (CUI/CIF: 35729224), o “firmuliţă” de construcţii cu un singur angajat şi afaceri de 205.561 lei în 2018, a cerut insolvenţa STAR STORAGE SA Bucureşti (CUI/CIF: 13289912), demers care a dus la constituirea Dosarului nr.26507/3/2019, pentru care Tribunalul Bucureşti a stabilit primul termen de judecată pe 18 octombrie 2019.

Furnizor de servicii IT care dezvoltă şi livrează soluţii moderne de protecţie şi management al informaţiior pentru organizaţii publice şi private de top“, după cum susţine pe site-ul propriu, STAR STORAGE SA este deţinută de compania olandeză STAR ACCESION BV (65%) şi Cătălin Nicolae PĂUNESCU (35%), iar pentru anul 2018 a raportat 352 de angajaţi, pierderi de 13 milioanee lei, la o cifră de afaceri de 61,83 milioane lei, şi datorii de 54,6 milioane lei.

Mai mult, 2018 a fost al 5-lea an consecutiv încheiat pe minus, pierderile cumulate din 2013-2018 ajungând la 42.309.822 lei.

STAR STORAGE SA are de recuperat aproape 37 de milioane lei de la EXPERT ONE RESEARCH SRL Bucureşti (CUI/CIF: 14730293), firmă aflată în insolvenţă din februarie 2018, dar vorbim despre o creanţă chirografară, cu şanse (foarte) mici de a fi recuperată – detalii AICI. (sursa foto: facebook.com/StarStorage.ro)



SUPERVIZOR.ro On Septembrie - 7 - 2019

Leave a Reply